În contextul pandemiei globale, fericirea a început să dispară din vocabularul nostru în favoarea depresiei și a perspectivelor pesimiste în 2020. Tocmai de aceea, deschiderea Muzeului Fericirii din Danemarca pare cea mai optimistă veste a acestui an.

Primul muzeu din lume dedicat explicit conceptului de fericire a fost lansat fără prea mult fast în 14 iulie, într-un spațiu de 240 de metri pătrați din centrul istoric din Copenhaga, scrie spotmedia.ro, care citează BBC.

Noua atracție este rodul muncii depuse de Institutul de Cercetare a Fericirii, o organizație independentă care cercetează motivele pentru care unele societăți sunt mai fericite decât altele, având ca finalitate scopul de a încuraja legiuitorii din întreaga lume să țină cont de bunăstarea populației în dezbaterea politică.

Meik Wiking, CEO al Institutului de Cercetare a Fericirii, spune că ideea de a deschide un muzeu a venit după ani de zile în care oamenii au cerut să vină să le viziteze biroul.

”Așa că ne-am gândit să realizăm un spațiu în care oamenii pot experimenta fericirea din diverse perspective și să le oferim o expoziție care să-i ajute să înțeleagă câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri încercăm să le obținem aici”, a declarat acesta.

”Ne-am gândit că, deși nu vor fi prea mulți vizitatori zilele acestea, lumea are nevoie de puțină fericire”, spune sursa citată.

Așadar, au implementat un protocol pentru evitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2, inclusiv un sistem de ”trafic” pe un singur sens și o limită de 50 de vizitatori și și-au deschis porțile pentru public.

De atunci, muzeul a început să le ofere vizitatorilor un tur al fericirii globale, arătându-le cum percepția asupra fericirii s-a schimbat de-a lungul istoriei, ce înseamnă fericirea în diferite regiuni și de ce unele țări sunt mai fericite ca altele.

Fericirea se învață prin experiențe interactive

De-a lungul timpului, muzeul a adăugat și experiențe interactive menite să le ofere vizitatorilor momente de revelație, scoțând în evidență munca de cercetare depusă de Institut.

De exempu, Wiking susține că încrederea în oamenii din țara ta și în instituțiile politice este un factor foarte important în raportul fericirii globale.

Pentru a înțelege mai bine acest lucru, unii vizitatori întâlnesc pe culoarele muzeului un portofel plin cu bani. Portofelul este amplasat periodic pe podea de o lună încoace și, de fiecare dată, a fost returnat la recepție, neatins.

Oameni din întreaga lume au trimis muzeului ”artefacte ale fericirii”, lucruri care reprezintă bucuria pentru ei. De fapt, ele reprezintă cea mai mare parte a exponatelor. Aceste obiecte sunt menite să îi ajute pe vizitatori să contextualizeze felul în care arată fericirea pentru alții în diferite părți ale lumii.

Sursa foto: Facebook / The Happiness Museum

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri