Deşi restricţiile impuse de pandemia de COVID-19 au limitat posibilitatea de deplasare în cazul a milioane de persoane de pe tot globul, thailandezii au găsit o modalitate de a se bucura din nou de experienţa unei călătorii, servind o cafea la un local amenajat într-un avion dezafectat, informează AFP, potrivit Agerpres.

În oraşul turistic Pattaya, ''pasagerii'' îşi ocupă locurile pe scaunele de la clasa întâi ale unui avion dezafectat. Cu biletele de călătorie în mâini, unii dintre aceştia optează chiar pentru o vizită în cabina piloţilor.

''Datorită acestei cafele, pot să ocup un loc la clasa întâi şi să mă distrez în carlingă imaginându-mi că sunt căpitanul avionului'', a explicat pentru AFP Thipsuda Faksaithong, de 26 de ani. ''Este foarte amuzant'', a subliniat acesta entuziasmat.

Potrivit Chalisei Chuensranoi, de 25 de ani, această experienţă este la fel de interesantă ca şi călătoriile de dinaintea pandemiei, care a constrâns Thailanda să-şi închidă frontierele în luna martie.



''Când stau aici, la clasa business... am cu adevărat senzaţia că sunt într-un avion, în aer''.

Într-o altă cafenea, situată la sediul companiei naţionale Thai Airways din Bangkok, clienţii par să fi dus dorul chiar şi mâncării servite în avion. Aceştia savurează spaghete carbonara şi friptură de vită în stil thailandez, servite pe platouri din plastic de membrii echipajului.

Însă pentru Intrawut Simapichet, de 38 de ani, care a venit la cafenea împreună cu soţia şi cu bebeluşul, această experienţă este mai mult decât o masă servită în oraş.



''De obicei, călătoresc foarte mult şi să fiu obligat să rămân acasă... este puţin deprimant'', a recunoscut el, aşezat alături de alţi ''pasageri'' care îşi fac fotografii alături de mai multe valize în faţa unei uşi false de avion. Acesta a mărturisit că ''(localul) compensează acest sentiment care îi lipseşte''.

Thailanda a înregistrat un număr scăzut de contaminări, cu circa 3.400 de cazuri şi 58 de decese. Închiderea graniţelor a afectat economia acestei ţări, care se bazează în mare parte pe sectorul turistic. Guvernul ia în calcul iniţierea unor ''bule de călătorie'' în parteneriat cu anumite ţări care au reuşit să ţină epidemia sub control.

Sursa foto: 331 Station/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri