Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de pe 8 octombrie, Hotărârea numărul 48 privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea.

DOCUMENT | Ce state ies de pe lista ZONELOR GALBENE

Hotărârea stabilește, printre altele, suspendarea zborurilor spre și dinspre România, efectuate de operatorii economici din aviație, dinspre și spre statele prevăzute în lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin hotărârea CNSU nr. 47 din 05.10.2020, cu excepția celor spre și dinspre statele membre ale Uniunii Europene, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Emiratelor Arabe Unite și Qatar.

Cu alte cuvinte, chiar dacă anumite țări sunt pe Lista Galbenă, zborurile nu vor mai fi anulate către acele țări. De asemenea, tot ceea ce înseamnă TRANZIT prin Zona Galbenă nu presupune carantină.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri