Accor, unul dintre liderii în domeniul ospitalității augmentate, își extinde portofoliul în Balcani prin deschiderea primului hotel în Republica Moldova. Grupul a semnat un acord de franciză cu compania Dalomites pentru rebrandingul hotelului BERD’S Chișinău, care devine astfel MGallery. Hotelul cu 33 de camere îi va întâmpina pe primii oaspeți până la sfârșitul acestui an.

Datorită colaborării cu Dalomites, până la sfârșitul anului 2020, hotelul BERD’S din Chișinău se va alătura brandului MGallery. Primul hotel marca Accor din țară va oferi oaspeților săi 33 de camere și apartamente de lux, un restaurant italian, care va servi cocktailuri sub semnătura MGallery, un Art Lounge, în care vor fi expuse piese de artă cu semnificație națională ale artiștilor locali, o experiență SPA, prin intermediul facilităților premium și o sală de fitness complet echipată.

Extinderea ofertei noastre în Balcani a fost un succes, ceea ce oferă investitorilor mai multă încredere de a se alătura familiei Accor. Republica Moldova este o bijuterie ascunsă, plină de oportunități care vor îmbogăți experiența fiecărui oaspete ce alege această destinație.

Catalina Toma, Director Dezvoltare pentru România-Bulgaria-Republica Cehă și Moldova al Accor

Conceptul hotelului BERD’S a fost realizat de arhitectul italian Luca Scacchetti.

MGallery Hotel Collection cuprinde hoteluri de tip boutique, fiecare cu un design original. În prezent, MGallery cuprinde peste 100 de hoteluri tip boutique, care permit oaspeților să descopere peste 30 de destinații din întreaga lume. Hotelurile MGallery din Europa de Est sunt situate în orașe precum Praga, Budapesta, Cracovia, Wroclaw, Odessa și, în curând, în Chișinău.

Investitorul și proprietarul noului hotel MGallery din Moldova este compania Dalomites, care face parte din grupul de companii deținute de Dorian și Lucia Berdos, ce are investiții și în industria farmaceutică, fiind proprietarii lanțului de farmacii Felicia din Moldova.

Accor este un grup hotelier, unul dintre lideri în domeniul ospitalității augmentate, ce oferă experiențe în 5.000 de hoteluri, stațiuni și reședințe din 110 țări.

Sursa foto: berdshotel.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri