Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că ”a fost o perioadă complicată, de demersuri diplomatice intense”, referindu-se la situaţia românilor care nu au putut intra în Mexic. Aurescu a precizat că foarte delicat a fost aspectul alertei generale, pe baza cetăţeniei române, care a fost emisă de Mexic, contrar practicilor internaţionale, scrie G4Media.

”A fost o perioadă complicată, de demersuri diplomatice intense. Mă bucur că am reuşit să rezolvăm această situaţie complicată şi într-adevăr, discuţia de aseară a fost hotărâtoare pentru a obţine soluţionarea. (…) Cea mai delicată, aici, a fost existenţa unei alerte de securitate cu caracter general, pe baza cetăţeniei române. Ori astfel de alerte de securitate cu caracter general sunt contrare practicii internaţionale şi asta este un apel pe care i l-am precizat foarte clar omologului meu mexican”, a declarat Bogdan Aurescu.

Aurescu a mai precizat că această situaţie a decredibilizat Mexicul ca destinaţie turistică.

”Într-un final autorităţile mexicane au hotărât că este o problemă complicată care poate să afecteze grav relaţia bilaterală. Această situaţie a afectat credibilitatea Mexicului ca destinaţie de călătorie pentru turism, în orice caz pentru cetăţenii români. După această alertă cu caracter general a fost anulată, de aici înainte, toate procesările de cetăţeni români care ajung în Mexic, se vor face individual. Dacă există probleme, să spunem persoane certate cu legea, cum ştim că au mai fost, ele vor fi tratate individual”, a declarat ministrul de Externe

Întrebat de ce a fost generată această alertă de securitate pentru cetăţenii români, Aurescu a declarat că nu a primit detalii concrete, dar că ştie că cinci români din grupul blocat pe aeroportul din Cancun aveau alerte individuale.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri