Toate persoanele care călătoresc în Republica Austria trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul austriac, rezultatul negativ al unui test de tip PCR sau antigen pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, potrivit Agerpres.

Noile măsuri vor intra în vigoare începând cu data de 10 februarie şi se vor aplica până la data de 28 februarie.

În situaţia în care testul pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (PCR sau antigen) nu poate fi prezentat la intrare, acesta trebuie efectuat în cel mult 24 de ore de la data intrării pe teritoriul Republicii Austria.

Documentul care atestă efectuarea testului trebuie să conţină:

  • numele şi prenumele persoanei testate,
  • data naşterii,
  • data şi ora prelevării probelor,
  • rezultatul testului (pozitiv sau negativ),
  • semnătura persoanei care a efectuat testul,
  • ştampila instituţiei de testare sau codul de bare,
  • respectiv codul QR.

MAE precizează că măsurile adoptate anterior rămân în vigoare, respectiv obligativitatea înregistrării online, anterior intrării pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit "Pre-Travel-Clearance - PTC" şi efectuarea unei perioade de carantină de 10 zile.

Fără carantină dacă există test COVID negativ

Perioada de carantină poate fi suspendată după prezentarea rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a cincea zi de la intrarea în Republica Austria.

MAE aminteşte că documentul denumit "Pre-Travel-Clearance - PTC" este disponibil online. Călătorii trebuie să prezinte confirmarea înregistrării online, în format electronic sau tipărit.

Nu există măsuri în privința tranzitului

Totodată, MAE aminteşte că tranzitul este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fără aplicarea măsurii de carantină/izolare sau test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată credibil.

Autorităţile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinaţie: acte de domiciliu, rezidenţă, drept de şedere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 şi 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0043 699 117 26027.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri