Wizz Air, una dintre cele mai mari companii din Europa, a anunțat pentru astăzi reduceri de până la 20% pentru zboruri selectate. Promoția este valabilă pentru toți clienții, iar călătoriile pot avea loc până pe 30 aprilie 2021, ceea ce înseamnă că doritorii își pot planifica zborul pentru perioada Paștelui 2021. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot recupera 100% din tariful achitat inițial imediat, sub formă de credit, și pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.

Vezi și: Wizz Air anunță programul de iarnă pentru 2021

Măsuri de protecție în avioane

În timp ce filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează deja 99,97% din virușii și bacteriile din aer, noile protocoale ale Wizz Air sunt compatibile cu recomandările de distanțare fizică, asigură un mediu curat la bord și reduc orice interacțiune umană neesențială și contactul fizic, astfel încât pasagerii WIZZ să se simtă în siguranță pe parcursul călătoriei spre destinație.

Wizz Air operează o flotă de 136 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, singura agenție mondială de siguranță și rating de produse, iar în 2020 – „Compania aeriană a anului" de către Air Transport Awards, cele mai dorite premii internaționale pe care le pot primii profesioniștii sau companiile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri