Grecia ar putea permite intrarea turiștilor români cu teste rapide COVID. Măsura ar urma să fie extinsă la nivelul tuturor statelor care fac parte din lista verde a Greciei.

Anunțul a fost făcut pe 17 iunie, de Nikos Hardalias, viceministru pentru protecția civilă, privind continuarea ridicării măsurilor restrictive, potrivit Forum Grecia.

Minorii însoțiți, cu vârsta sub 12 ani, pot intra în Grecia, fără a fi nevoie de un test efectuat înainte de a părăsi țările din categoria verde. Pentru țările din categoriile culorilor portocaliu și roșu, minorii însoțiți pot să intre în țară, fără a fi nevoie de un test, dacă au sub 6 ani.

Anunțul viceministrului este susținut și de declarațiile ministrului Turismului din Grecia din 14 iunie, care a precizat că este foarte probabil ca turiștii care vin din țări cu o situație epidemiologică sub control să poată intra doar prin intermediul unui test rapid.

Restricții valabile în Grecia

Grecia a ridicat restricții începând cu 14 mai 2021, după cum urmează:

  • NU mai este necesar SMS pentru a pleca de la locuință.
  • Începând cu data 12 iunie, circulația pe timpul nopții va putea fi permisă până la 01:30. Dacă situația epidemiologică o permite, de la 1 iulie, carantina de noapte ar putea fi eliminată.
  • Se renunță la Click Away și Click Inside pentru cumpărături.
  • Sunt permise călătorii interregionale și NU se solicită condiții prealabile de îndeplinit pentru cei care călătoresc în Grecia continentală.
  • Cei care călătoresc spre și dinspre insule vor avea nevoie de teste negative - auto-test, PCR molecular sau test rapid, înainte de călătorie. Rezultatele vor trebuie prezentate personalului feriboturilor, navelor și companiilor aeriene. Cei care au fost infectați cu Covid-19 vor avea nevoie de un document oficial – la 2 luni după recuperare. Cei care au fost vaccinați vor trebui să prezinte dovada vaccinării lor - 14 zile după vaccinarea completă.
  • NU s-a făcut nicio referire la renunțarea la obligația de purtare a măștii în locurile publice, așadar măsura, precum și distanțarea socială și dezinfecția etc. rămân în vigoare.
  • Este permisă muzica în restaurante și taverne.

Condiții de intrare în Grecia

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene pot intra pe teritoriul elen pe cale rutieră - prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul 07:00-23:00) și pe cale aeriană, prin orice aeroport, intrarea fiind permisă cu prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen.

În cazul în care sunteți imunizat împotriva COVID, este valabilă și prezentarea unei dovezi care atestă efectuarea unui vaccin autorizat împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la efectuarea rapelului. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.

De asemenea, este necesară completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență, de către toate persoanele care sosesc în acest stat.

Rămâne în vigoare măsura efectuării în mod aleatoriu, de către autoritățile elene, a unor teste rapide la punctele de control a trecerii frontierei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri