Țara Făgărașului, ținutul înconjurat de munții cu același nume, situat între Sibiu și Brașov, este una dintre zonele turistice încă neexploatate din România. Dacă nu ați ales o destinație de vacanță sau pur și simplu, simțiți nevoia de o escapadă, Țara Făgărașului e numai bună pentru momente de liniște, dar și drumeții.

Acesta este un articol, parte a proiectului "Turist în țara mea", inspirat de Edenred România. Edenred susține turismul local, antreprenorii români, dar și pe angajații lor, prin voucherele vacanță Edenred. Proiectul vă va prezenta câteva destinații în care aceste vouchere pot fi folosite.

Protejată de Munții Făgăraș, supranumiți și Munții Fierăstrău (au forma dinților unui fierăstrău), Țara Făgărașului vine la pachet cu tradiții și obiceiuri românești, dar și cu o mostră din ceea ce a creat natura în România. În plus, Țara Făgărașului a fost inclusă în Programul EDEN, prin care a beneficiat de fonduri de conservare si dezvoltare turistică.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Cum ajungi în Țara Făgărașului

Ca să ajungi la Țara Făgărașului trebuie să suporți un drum de câteva ore de mers cu mașina (fie pe Valea Prahovei, fie prin Predeal, pe centura Brașovului), având în vedere aglomerația care se formează în drum spre munte, în România. Însă Țara Făgărașului merită un asemenea ”sacrificiu”.

Cu trenul, Făgărașul este pe linia Brașov – Sibiu, cu mai multe variante, drumul fiind de maximum cinci ore (fără întârzierile de rigoare). Prețul unui bilet variază și el în funcție de tipul trenului (Regio sau InterRegio), până la Făgăraș costând circa 60 de lei.

Cu autobuzul, există mai multe curse spre Făgăraș din București, Brașov, Sibiu sau Cluj.

Ce poți vizita în Țara Făgărașului

Drumul până în Țara Făgărașului poate fi relativ istovitor, prin urmare, o primă zi de vacanță este compromisă. Însă, începând cu cea de-a doua zi, puteți vizita în tihnă.

Una dintre atracțiile turistice principale este La Vâltori, locul în care lâna este țesută și îngrijită ca în vremurile ei bune. Numele vine de la spațiul construit în care este spălată lâna, vâltoare mai exact, aceasta fiind o mașină de spălat ”bătrânească”.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Oamenii își aduc covoarele sau păturile din lână, iar după câteva ore în vâltoare, acestea capată din nou o textură moale.

La Vâltori poate fi vizitat de luni până duminică, exceptând ziua de sâmbătă (religia nu permite familiei care deține afacerea să lucreze).

În același loc, veți putea găsi toată aparatura care ajută ca lâna să ajungă din forma brută în cojoace, covoare sau alte lucruri pe care le folosim. De menționat este faptul că trebuie să vă așteptați la un miros destul de înțepător în camera în care sunt depozitate instrumentele, miros emanat de uleiurile folosite atât pentru aparate, cât și pentru lână.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Vorbind de o zonă de munte din România, este de la sine înțeles că un alt obiectiv turistic important sunt mănăstirile. Una dintre aceste mănăstiri este Mănăstirea Brâncoveanu.

Povestea ei începe în secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda Brâncoveanu, care a făcut o biserică din lemn chiar pe valea râului. În 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu a devenit primul ctitor și a zidit în piatră o mânăstire.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Aceasta este în realitate un ansamblu monahal constituit din două biserici de rit ortodox, un turn clopotniță și alte două aneze care au servit desfășurării vieții monahale în acest loc între secolelele XIV - XVIII.

Sursa Foto: www.manastirea-sincaveche.ro

Programul de vizită este următorul: aprilie-octombrie: 8:00-20:00, iar între noiembrie și martie: 9:00-18:00.

Referitor la mănăstiri, este bine să le vizitați înainte de lăsarea serii, mai exact, înainte de ora 19:00. La această oră, călugării se retrag în chilii, unde își spun rugăciunile și nu veți mai găsi pe nimeni prin curtea clădirii (pentru povești sau alte rugăciuni și rugăminți).

Dacă tot ajungeți în zona Șinca Veche, puteți face o scurtă oprire și la Templul Ursitelor, cunoscut și ca „locul în care toate dorințele se împlinesc”. Se spune că sanctuarul ar avea vreo 7.000 de ani vechime și că a fost creat de mâinile aceleiași civilizații pre-dacice care a construit Templul Alb. Multe dintre cele nouă spații originale s-au pierdut în timp. O serie de galerii unesc camerele existente, care au pe pereți însemne și simboluri.

Sursa Foto: tarafagarasului.com

De asemenea, o altă experiență în Țara Făgărașului este urcarea pe munte și atingerea celui mai înalt vârf din România, Moldoveanu (2.544 metri).

Sursa Foto: tarafagarasului.com

Reprezintă o adevărată provocare pentru iubitorii de natură și de drumeții. Accesul aici, însă, nu este tocmai ușor și nu este recomandat tuturor. Există o varietate de trasee dificile chiar și pentru cățărătorii experți.

Dacă vă încumetați la o asemenea experiență, ar fi bine să aveți echipament adecvat unui traseu montan (sau măcar niște încălțări potrivite).

Nu în ultimul rând, la întoarcerea din Țara Făgărașului, puteți vizita Cetatea cu același nume, unde regăsiți o bună parte de istorie (o vizită numai bună și pentru cei mici).

Noi am găsit Cetatea în renovare, însă aceasta poate fi vizitată.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Muzeul din interirorul Cetății cuprinde în patrimoniul său un număr de 20 de colecţii, precum cele de: arheologie, arme, numismatică, cahle, carte veche, documente, lapidarium, glăjărie, artă decorativă şi plastică, ceramică populară, port popular, ţesături, obiceiuri, icoane pe sticlă, arta lemnului, meşteşuguri ş.a.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Expoziţia de bază reprezintă evoluţia civilizaţiei Ţării Făgăraşului într-o înşiruire de momente şi evenimente semnificative. În funcţie de conţinutul patrimoniului său, expoziţia de bază a fost structurată pe trei secţiuni: istoria Ţării Făgăraşului (de la epoca bronzului până la 1 Decembrie 1918), etnografia zonei (ceramică, ţesături, port popular, interior ţărănesc, icoane etc.) şi artă plastică şi decorativă.

Unde te poți caza și mânca bine în Țara Făgărașului

Românii sunt un neam ospitalier, iar mâncarea bună este una dintre caracteristicile noastre.

Dacă vreți să aveți parte de o masă relativ inedită, puteți începe cu un picnic la înălțime sau cu unul pe malul Oltului.

Voucherele de vacanță sunt printre cele mai apreciate beneficii de către angajați,(în ultimele 6 luni, 4 din 10 utilizatori ai platformei de beneficii flexibile Benefit au utilizat bugetele de beneficii pentru achiziția de vouchere de vacanță) iar proiectul își propune să vină în sprijinul celor care doresc să folosească cardurile de vacanță Edenred. Astfel, toate unitățile de cazare prezentate în acest articol acceptă plata cu Edenred Vacanţă. Descoperă toate unitățile de cazare partenere Edenred AICI și fii turist în țara ta!

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Casa Muntelui

Cât despre cazare, bineînțeles, aceasta depinde de bugetul fiecăruia, dar și de perioada în care călătoriți.

Una dintre opțiuni ar putea fi Casa Muntelui. Pensiunea este situată la 15 kilometri de Castelul Bran și la 25 de kilometri de Cetatea Râșnov.

Sursa Foto: Casa Muntelui/ Facebook

Casa Muntelui este o pensiune din 2000, având 14 camere disponibile, dintre care opt au balcon. Decorul acestora este unul rustic, iar restaurantul pensiunii pune pe masă un meniu cu specific românesc.

Sursa Foto: Casa Muntelui/ Facebook

O cameră dublă cu balcon și cu mic dejun inclus costă 350 de lei/ noapte, iar prețul scade cu 20 de lei pentru camera fără balcon.

Sursa Foto: Casa Muntelui/ Facebook

De asemenea, puteți face un tur virtual al pensiunii AICI.

Sursa Foto: Casa Muntelui/ Facebook

Complex Albota

Complexul Albota vă oferă două oportunități, fie cazare la Păstrăvărie, fie camping, pentru cei pasionați de mersul cu cortul la munte. Albota este ferma de păstrăvi de la poalele Munților Carpați, în Valea Arpășelului înconjurată de Rezervația Naturală Arpășel, muchia Albota și de vârful muntos „Vânătoarea lui Buteanu” (2.507 m).

Sursa Foto: Complex Turistic- Păstrăvăria Albota

Sursa Foto: Booking.com

Complexul Turistic Albota dispune de 40 camere cu 103 paturi: 26-duble (2 pers/DBL), 5-triple (3 pers/TPL) şi 9-Junior Suite (4 pers/JS), amenajate în stil rustic-modern. Sunt toate dotate cu baie proprie, TV-satelit, telefon, încălzire centrală. Majoritatea au balconul cu vedere deosebită spre lacurile păstrăvăriei, dar mai ales spre superba Căldare a Arpăşelului.

Sursa Foto: Complex Turistic- Păstrăvăria Albota

Tarifele de cazare pornesc de la 155 de lei/ cameră/ noapte, în funcție de tipul camerei ales, dar și perioada în care decideți să mergeți.

Sursa Foto: Complex turistic Albota

Cât despre camping, acesta pune la dispoziție spațiu pentru cort, rulota sau chiar căsuțe din lemn. Costul pentru cort sau rulotă pornește de la 90 de lei pe noapte, iar pentru căsuță, de la 350 de lei, incluzând și micul dejun, care poate fi servit în restaurantul pensiunii.

Sursa Foto: Complex turistic Albota

Sursa Foto: Complex turistic Albota

Fântânița Crăiesei

O altă opțiune de cazare este Pensiunea Fântânița Crăiesei, aflată pe strada Vlad Țepeș, în Făgăraș. Pensiunea se află la 3 kilometri distanță de Cetatea Făgăraș.

Sursa Foto: Booking.com

Pensiunea are 28 de camere, dar și o grădină cu terasă, alături de un bar.

Sursa Foto: Booking.com

Micul dejun este unul cu specific continental. Costul unei noapte de cazare pornește de la 120 lei.

Dealu Verde

Încă o altă recomandare de cazare ar fi Pensiunea Dealu Verde, din Porumbacu de Sus. Așezată în mijlocul pădurii, la poalele munților Făgăraș, Pensiunea Dealul Verde este integral îngropată în pământ. Rămase la vedere sunt doar fațadele celor trei clădiri , înșirate în sus pe un deal. Proprietatea este formată din trei corpuri de clădire așezate la o diferența de înălțime de 7 metri una față de cealaltă.

Sursa Foto: Dealu Verde

Cel mai jos veți găsi clădirea recepției unde vă așteaptă un lounge generos de peste 100mp. Aici se servește masa, puteți socializa în fața focului din sobă, puteți citi o carte din mica bibliotecă, tolănit într-un fotoliu, găsiți numeroase board game-uri, va puteți amuza cântând la karaoke sau întrecându-vă la darts și tot aici amatorii vor găși un PS4.

Ieșind din clădirea recepției și urcând pe drum întâlniți a două și a treia clădire având câte patru camere de cazare. Fiecare cameră are intrare, terasă separată și baie proprie cu dus. Camerele au tematici diferite reprezentând un meșteșug: Camera Tâmplarului sau Fierarului.

Sursa Foto: Dealu Verde/ Camera Agricultorului

Decorurile și mobila sunt realizate manual de cele două gazde, Nicoleta și Sergiu. La Dealul Verde, micul dejun și cina, cu vinul și rachiul casei, plăcinta și covrigeii găsiți pe masă peste zi, sunt incluse în preț. Costul unei nopți de cazare pornește de la 750 de lei.

Sursa Foto: Dealu Verde/ Camera Agricultorului

Pentru ca alegerea locaţiei în care te vei caza să fie şi mai uşoară, ai la dispoziţie o pagină dedicată, de unde poţi selecta regiunea, judeţul sau oraşul în care vrei să îţi faci următorul sejur în România.

Voucherele de vacanţă sunt al doilea cel mai apreciat beneficiu extrasalarial, conform datelor Edenred România. Voucherele de vacanță acordate angajaților din mediul privat beneficiază de facilități fiscale importante, contribuind la bunăstarea angajaților și sprijinind, în același timp, industria locală de turism.

Acestea pot fi acordate în limita a 6 salarii minime brute/ angajat/ în decursul unui an fiscal iar angajatorului nu îi revin obligații de plată, în vreme ce angajatul plătește doar impozitul pe venit de 10%.

Voucherele de vacanță reprezintă un beneficiu inclusiv pentru turismul intern, generând venituri suplimentare industriei, în condițiile în care acestea pot fi folosite exclusiv în unitățile turistice din România. Angajații pot utiliza voucherele de vacanță la hoteluri, pensiuni și agenții de turism din România aflate în rețeaua de parteneri a emitenților. Mai multe detalii aici.

Sursa foto: Țara Făgărașului/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri