Apetitul turiștilor români pentru Grecia este deja de notorietate, iar pe măsură ce au trecut anii aceștia au descoperit tot mai multe locuri frumoase pentru a-și petrece vacanța. Câteva destinații grecești au rămas totuși constante în topul preferințelor turiștilor români, iar insula Thassos conduce acest top datorită prețurilor accesibile la mâncare și cazare, a numeroaselor plaje sau a ospitalității localnicilor. Acest trend se menține și în 2021, în ciuda restricțiilor de călătorie cauzate de pademia de COVID-19. Astfel, în cele două zile petrecute în insula Thassos, limba română (cu destul de mulți decibeli uneori) se auzea din orice tavernă, hotel sau magazin.

Trebuie să știți că Thassos este o insulă care nu are aeroport, deci este mai degrabă potrivită celor care vor să plece în vacanță cu mașina. Cunoscută și drept ”insula de smarald”, sau „pădurea plutitoare”, Thassos este la doar 9-10 ore de mers cu mașina de București (o călătorie nu cu mult mai lungă decât o "aventură" pe Valea Prahovei). Ultima parte a drumului este cu feribotul care face legătura dintre continent, portul Keramoti, și insulă, portul Limenas. Durata călătoriei cu feribotul nu depășește 30 de minute, iar cursele se realizează din jumătate în jumătate de oră în sezonul turistic.

Ajunși în Thassos, veți descoperi plaje impresionante, dar și păduri de pini, brazi și platani, situri arheologice, biserici creștine ridicate pe fundațiile templelor dedicate zeilor, dar și o varietate de sate pitorești cu case tradiționale.

Cele mai frumoase plaje din Thassos

Thassos are peste 30 de plaje, de-a lungul celor aproape 97 kilometri de țărm, dintre care 7 au primit distincția Blue Flag.

„Spre deosebire de turiștii din Europa de Vest, de exemplu, care preferă zona muntoasă, majoritatea românilor vin aici pentru plajă”, mi-a spus un reprezentant al oficiului de turism din Thassos. Așadar, să vedem care sunt cele mai frumoase plaje din această insulă.

De departe, cel mai mult mi-a plăcut celebra Marble Beach care, așa cum sugerează și numele, este alcătuită din pietricele mici de marmură albă, provenite de la cariera aflată în apropiere. Cu această ocazie am aflat că în Thassos se produce cea mai albă marmură din lume.

„Producem circa 2000 de tone de marmură pe lună, care este exportată cu precădere în statele arabe, China și Statele Unite”, îmi spune George Filippides, propietarul companiei Marble of Thassos Filippides.

Revenind la plajă, contrastul creat între albul imaculat al marmurei și turcoazul apei transformă această plajă într-un peisaj foarte spectaculos. Plaja este amenajată cu șezlonguri, dar dacă vrei să prinzi unul liber trebuie să ajungi acolo foarte de dimineață, întrucât nu este deloc o plajă foarte mare. De asemenea, pe micuța plajă găsiți un bar care servește o gamă diversificată de băuturi răcoritoare, cafea și chiar mâncare.

Golden Beach este și ea o plajă foarte populară de pe insula Thassos. Plaja este situată în localitatea Golden Beach, la o distanță de aproximativ 10 km sud de Limenas. Golden Beach este o plajă Blue Flag, și este ideală pentru familii cu copii deoarece apa nu este foarte adâncă, iar marea este mai mereu liniștită. Plaja este prevăzută cu locații pentru închirierea sezlongurilor și umbrelor, precum și cu centre pentru sporturi nautice.

Spre deosebire de Golden Beach, Paradise Beach furnizează turiștilor care o vizitează valuri ideale pentru windsurfing. Plaja se află pe latura estică a insulei Thassos, în zona micuței insule Kinira, la circa 20 de km de capitala insulei, Limenas.

Amplasată în sudul insulei, plaja Potos oferă facilități precum sporturile nautice și scufundările, de aceea este favorita tinerilor dornici de acțiune. Pădurile de pin din apropierea plajei îi conferă un aer sălbatic și spre deosebire de plajele menționate mai sus, aceasta este destul de mare – are o lungime de circa 2 kilometri.

Localizată în partea de sud-est a insulei, plaja Aliki este pe cât de mică, pe atât de pitorească. Nisipul său alb, apa limpede, precum și pinii și măslinii care coboară până aproape de malul mării sunt elementele care îi oferă un farmec deosebit.

Obiective turistice de vizitat într-o vacanță în Thassos

Deși turiștii din România aleg Thassos în special pentru plajele de aici, o vacanță reușită nu înseamnă numai lenevitul pe plajă, așa că enumerăm mai jos o serie de obiective turistice pe care le puteți vizita într-o vacanță în insula Thassos.

Limenas, capitala insulei Thassos, este situată în partea de nord-est a insulei, fiind portul principal ce face legătura cu orașul Kavala. Zidurile vechiului oraș mai sunt încă vizibile și se întind pe o distanță de aproape patru kilometri. În apropeirea orașului Limenas se află câteva dintre cele mai importante atracții turistice din Thassos: agora, teatrul și muzeul de arheologie.

La 12 km de Limenas se află Potamia, satul natal al unuia dintre cei mai cunoscuți artiști greci din perioada modernă, Polygnotos Vagis. Muzeul sculptorului Polygnotos Vagis adăpostește aproape 100 de lucrări în piatră și lemn, precum și o colecție importantă din picturile acestuia.

Situată la aproximativ 25 de kilometri la sud de Limenas, mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail este cea mai mare și cea mai cunoscută de pe întreg cuprinsul insulei. Mănăstirea a fost fondată în secolul 18 de către călugării de pe Muntele Athos din apropiere.

Giola este o piscină naturală, formată prin prăbușirea tavanului unei grote. Este, de fapt, un bazin de înot în mijlocul unei stânci.

Satul Theologos este considerat capitala culturală a insulei. Arhitectura bisericilor, precum și cea a caselor din acest sat, are puternice influențe bizantine. Dacă ajungi aici, vizitează bisericile Agia Paraskevi și Agios Dimitros.

Un alt sat pitoresc de munte care nu trebuie ratat în vacanța pe insula Thassos este Panagia. Biserica Maicii Domnului din Panagia se numără printre locurile preferate de turiștii care ajung aici.

Singurul lac de pe întreaga insulă este lacul de acumulare Maries, amplasat în apropierea satului cu același nume. Nu este permis înotul în acest lac, însă merită văzut deoarece peisajul este extrem de sălbatic și diferit.

Cazare în Thassos

Thassos oferă numeroase posibilități de cazare turiștilor, de la hoteluri de 5 stele, spa-uri și resorturi adults only, până la pensiuni și case de închiriat în regim selfservice, ideale pentru familii cu copii. Eu am fost cazată la Makryammos Bungalows, în partea de nord a insulei Thassos, care deține și o plajă proprie Blue Flag, dar și o mică grădină zoologică dedicată copiilor.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri