Fostul președinte Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor, i-a cerut demisia lui Cătălin Drulă, actual ministru al Transporturilor, după accidentul feroviar de la Fetești în care un mecanic de locomotivă beat a intrat cu un tren de marfă într-un altul.

Întrebat, la Realitatea Plus, de ce s-a ajuns în starea asta în care se produc accidente feroviare, precum cel de la Fetești, Traian Băsescu a început răspunsul cu o glumă: „Mă mir că domnii din studio nu au spus că mecanicul de tren era beat pentru că a băut cu mine”, scrie G4Media.

„Statul ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru infrastructură. Oamenii valoroși din calea ferată în general au plecat la companiile private și fac o oncurență acerbă companiilor de stat. Ar trebui făcute două lucruri: esența este infrastructura, asta este de importanță națională, că transportatorii sunt liberi să opereze pe piața românească. Ministrul Transporturilor ar fi trebuit să-și dea demisia. Celebrul Drulă care trece mare erou că a mers cu bâta la metrou, e bine ce a făcut, dar deocamdată nu a dus la îndeplinire niciun proiect de infrastructură”, consideră Traian Băsescu.

Sursa foto: Shutterstock / Gabriel Petrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri