Accor anunță semnarea acordului pentru construcția unui hotel nou în Republica Moldova. Grupul a încheiat un contract de franciză cu Ciuhrii Ceslav, investitor și dezvoltator imobiliar, pentru deschiderea unui ibis Styles în apropierea aeroportului. Hotelul va fi primul care se va deschide în țară și va avea primii oaspeți în 2024.

Hotelul ibis Styles Chișinău Airport va avea 105 camere. Printre facilitățile oferite oaspeților săi se numără un restaurant la parter cu bar și o terasă exterioară, deschise atât pentru comunitatea locală, cât și pentru oaspeții hotelului. De asemenea, hotelul va dispune de un centru de întâlniri modern și modular de peste 200 de metri pătrați, menit să găzduiască evenimente în diverse formate și de dimensiuni variate, precum și de o zonă generoasă de fitness.

Hotelul va face parte dintr-un proiect imobiliar mixt. Componenta de ospitalitate va fi alăturată unor clădiri rezidențiale, spații comerciale, de divertisment și zone comunitare, cum ar fi: magazine, grădiniță, biserică, ceea ce va aduce oaspeților confort și accesibilitate.

Situat pe drumul principal spre aeroport, hotelul este ușor accesibil dinspre aeroport și dinspre oraș. În plus față de oaspeții care tranzitează aeroportul, unitatea va fi o destinație primitoare pentru diverse segmente de oaspeți, cum ar fi: participanți la evenimente sportive, turism de business, de leisure și membri ai comunității locale.

Noul hotel propune un concept contemporan și orientat spre design, care se potrivește foarte bine cu poziționarea ansamblului rezidențial, precum și cu personalitatea orașului.

Cătălina ROȘU – Director Dezvoltare România, Bulgaria, Republica Moldova și Republica Cehă

Până la urmă, nu este vorba doar de un hotel. Este vorba de tehnologii și experiență internațională. Este vorba de investiții străine și imagine pentru țara noastră. Este vorba de locuri de muncă pentru cetățenii noștri. Iar pentru mine personal este vorba și de sport, de tenis, care, după cum se știe, este pasiunea mea.

Ciuhrii Ceslav, investitor și dezvoltator imobiliar

ibis Styles face parte din Accor, un grup de ospitalitate la nivel global ce cuprinde peste 5.000 de hoteluri și 10.000 de restaurante și baruri din 110 țări.

Sursa foto: ibis Styles

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri