Traficul pe Aeroportul Henri Coandă a fost dat peste cap de noile reguli, ce vor fi valabile între 8 decembrie și 10 ianuarie. Potrivit informațiilor furnizate de Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroporturilor București, s-au înregistrat aglomerări punctuale, în intervalul 14.00-15.30 al zilei de azi, dar traficul a revenit la normal.

S-au înregistrat aglomerări punctuale, în intervalul 14.00-15.30 al zilei de azi, generate, pe de o parte, de faptul că, în aceste ore de vârf au aterizat două curse suplimentare, iar, pe de altă parte, de către pasagerii nemulțumiți de noile restricții care au avut un comportament recalcitrant față de personalul autorităților cu atribuții de control al documentelor de intrare în țară. Situația a fost ținută sub control cu ajutorul personalului CN Aeroporturi București, jandarmilor și ai Poliției de Frontieră.

Sursa Foto: Aeroporturi București

Este posibil ca astfel de aglomerări punctuale să apară în continuare, personalul CNAB urmând să acorde, în continuare, tot sprijinul reprezentanților autorităților cu atribuții de control și menținere a ordinii publice.

Pentru reducerea aglomerației pron mărirea vitezei de procesare la controlul DSP, a fost dublat numărul de medici DSP de pe fluxul de intrare. De asemenea, pentru mai buna informare a pasagerilor și pentru păstrarea ordinii publice, a fost suplimentat până la dublare și numărul de angajați ai altor instituții, inclusiv ai CNAB.

Este posibil ca, urmare a noilor restricții de intrare în țară coroborat cu o creștere a numărului de pasageri care intră în țară, să se înregistreza aglomerări și în perioada următoare.

CN Aeroporturi București face apel la toți pasagerii să se informeze din timp asupra condițiilor de intrare în țară și să ia toate măsurile necesare pentru respectarea acestora.

Sursa foto: Facebook / Aeroport Otopeni

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri