Complexul Zaga Zaga din Delta Siretului are planificate investiții în valoare de 20.000.000 de euro pe parcursul următorilor trei ani. Reprezentanții unității își doresc ca acest complex să devină cel mai mare hub turistic din Europa.

„Povestea Zaga Zaga a început cu ferma piscicolă, ale cărei baze au fost puse în 2010. În 2016 am deschis ferma piscicolă de păstrăv și sturioni, iar în 2018 am deschis complexul Zaga Zaga, cu bungalow-urile și casele plutitoare, cherhanaua și parcul de aventuri. Apoi am ridicat piscina și în 2019 am construit iurtele și hambarul, ca zonă de evenimente. Am redat naturii un spațiu generos și, în acelasi timp, am redat oamenilor natura. Aceasta a fost investiția de până acum în complex”, a declarat Francesca Radu, proprietar, Zaga Zaga.

Până în prezent, complexul a beneficiat de investiții de 15.000.000 euro în cele 137 unități de cazare și facilitățile amenajate pentru turiștii români și străini. Cu noua investiție, complexul turistic se va extinde, atât ca spațiu, cât și ca facilități.

Complexul cuprinde, ca facilități de cazare, bungalouri mobile, case plutitoare, iurte, și include și o cherhana, un hambar pentru evenimente private şi corporate, dar şi un parc de aventură, o piscină şi două terenuri de tenis. Toate cele patru restaurante pot servi peste 2.000 de oameni pe zi, iar complexul ZagaZaga se întinde, în acest moment, pe o suprafaţă totală de 82 de hectare.

Sursa foto: Zaga Zaga

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri