Turismul își revine rapid în Europa și America de Nord, în ciuda conjuncturii dificile, arată o analiză XTB. Pe de altă parte, țări precum Turcia suferă pierderi din cauză că nu mai primesc turiști ruși

În pofida unor creșteri de prețuri atât la transport cât și la cazare, masă și servicii la destinație, turiștii europeni și americani au în plan să cheltuiască mai mult pe călătorii decât în perioada pre-pandemică, adică față de 2019, arată, într-o analiză de piață, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Nivelul de rezervări se anunță, în anumite destinații dezirabile, a fi peste cel din 2019, cu toate că, în mod agregat, piața nu este văzută a atinge niveluri comparabile până anul următor.

Chiar și pentru căile ferate europene se simte o presiune, cu un cost al energiei și al motorinei în creștere, deși nu toată lumea a decis să răspundă la fel.

Pentru a stimula utilizarea mijloacelor de transport în comun, Germania a redus abonamentul lunar pentru călătoriile cu trenul, autobuzul și metroul la 9 EUR/lună, pe perioada verii, în încercarea de a încuraja transportul public și a reduce consumul de carburanți. Față de prețurile normale, reducerea atinge aproximativ 90%, în funcție de oraș, costul estimat fiind de 2,5 mld. Euro.

Statistic: Number of international tourist arrivals worldwide from 2010 to 2021, by region (in millions) | Statista
Find more statistics at Statista

Cum au privit investitorii semnalele recente privitoare la sezonul turistic?

Pentru Hilton Worldwide, profitul a revenit, și așteptările sunt de creștere: după pierderi de 0,72 mld dolari în anul de start al pandemiei, compania a trecut pe profit de 0,41 mld dolari anul trecut, iar în T2 se așteaptă (sursa: Refinitiv) un câștig de 1,04 dolari/acțiune față de 0,71 dolari în T1. Acțiunile au pierdut 7,8% anul acesta, și 15,2% din vârful atins în aprilie, dar au câștigat 23% din vârful pre-pandemic și 28% din ianuarie 2021, calculând până la închiderea de vineri, 3 iunie.

Marriott a avut, de asemenea, vârful în aprilie, la 195,9 dolari/acțiune. A coborât cu 10,8% de atunci până vineri, dar este pe plus 6,4% anul acesta și cu aproximativ 14,1% peste nivelul de vârf pre-pandemic. De la 1,25 dolari/acțiune în primul trimestru, profitul este estimat a crește la 1,54 dolari/acțiune în T2.

O situație interesantă este cea a acțiunilor Airbnb. Listată la o evaluare mult diferită de cea inițială, în plină suferință a sectorului, acum un an și jumătate, Airbnb a reușit totuși să crească semnificativ, cu peste o treime, în prima parte a traselului său pe bursă. Speranțele pentru o redeschidere rapidă se traduceau pentru investitori în șanse ca jucătorul agil și concurent din noua economie de tip „sharing” să culeagă crema redeschiderii. Deși lucrurile au părut a sta așa pentru vreo două trimestre, totuși au intervenit schimbări majore. Acțiunile Airbnb au atins un maxim de 212,58 dolari pe acțiune, însă parcursul de atunci a fost puternic descendent. Incertitudinea indusă de conflictul din Ucraina, dar și decizia de a se retrage de pe piața chineză au tras în jos cotațiile, care sunt în prezent (la închiderea de vineri) cu 33,2% sub nivelul din 5 aprilie, și cu 43,7% sub vârful din noiembrie.

Pentru Booking Holdings, vârful local a fost în februarie, iar scăderile consistente: de la un vârf de 2.715 dolari pe acțiune în februarie, s-a ajuns la un minim de 1.796 în 8 martie. Titlurile se tranzacționează acum la 2.335 dolari/acțiune, în revenire accentuată, dar totuși la 14% de vârfuri.

Statistic: Market cap of leading online travel companies worldwide as of December 2021 (in million U.S. dollars) | Statista
Find more statistics at Statista

Țările al căror turism a fost afectat de războiul din Ucraina

Turismul în anumite regiuni a fost victimă a războiului din Ucraina, fiind afectat atât de reducerea disponibilității sau chiar posibilității de a călători cât și de costurile mai mari.

Autoritățile din Rusia au transmis populației să nu mai călătorească în Europa, ci să meargă mai degrabă în Turcia, India, Sri Lanka.

Potrivit datelor din Grecia, doar 1,1% din venituri proveneau de acolo. Totuși, Cipru și chiar și Turcia ar putea fi afectate de reducerea numărului de turiști, în contextul geopolitic actual. De la 4 milioane de turiști ruși, estimările unei asociații de tour-operatori din Turcia ajung la 2 milioane anul acesta, însemnând venituri pierdute de 3-4 mld. dolari. Cipru ar putea pierde aproape 290 mil. Euro, o cincime din veniturile turistice.

Turismul din Asia își revine lent

Pe de altă parte, Asia suferă puternic de pe urma restricționării turismului internațional de către China.

În special tinerii din clasa de mijloc și cea cu venituri mari din China simt apăsarea limitărilor impuse în cadrul politicilor anti-covid. Pentru țările obișnuite cu un torent de turiști chinezi, situația este serioasă. La nivel global, călătorii din China conduceau în 2019 topul global, cu 154 mil. de vacanțe în străinătate, față de puțin sub 100 mil. realizate de americani.

În Cambodgia s-a încercat stimularea turismului intern pentru salvarea industriei: 4,6 milioane de călători autohtoni au folosit serviciile până în aprilie, de 10 ori mai mult decât turiștii străini.

În Thailanda, limitările, costul unui permis de acces și riscul de a fi trimis în carantină au frânat puternic revenirea. Sunt speranțe de revenire, unele măsuri fiind eliminate și altele ar urma să dispară, dar urcușul e abrupt: nivelul vizitatorilor este la 25% din 2019, față de 72% în Singapore și 65% în Filipine.

Statistic: Total contribution of travel and tourism to gross domestic product (GDP) worldwide from 2006 to 2021 (in billion U.S. dollars) | Statista
Find more statistics at Statista

În privire generală, titlurile din segmentul ospitalității și al serviciilor de rezervare erau pregătite de ”decolare” înaintea unor șocuri geopolitice, inflaționiste sau de tipul restricțiilor din China. Trendul de revenire, susținut de dorințe de călătorie acumulate, are șanse să continue, dar cu diferențe regionale imense.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri