În ciuda tuturor avertismentelor industriei turistice din ultimul an, în prima luna a sezonului turistic de vară, industria se confruntă cu un număr uriaș de zboruri anulate sau cu un program de zbor modificat semnificativ. Conform datelor lunii iunie analizate de Vola.ro, aproximativ 28% din zboruri au fost afectate de o modificare sau anulare. Practic 1 din 3 zboruri din luna iunie sunt afectate de o anulare sau modificare a orarului de zbor.

Modificările în orarul de zbor și anulările de zboruri, parte din realitatea post pandemie a industriei turistice

Din toate semnalele de alarmă trase de evoluția industriei aeronautice, cel mai evident rămâne impactul sezonului turistic asupra situației zborului la nivel european și intercontinental. Dacă în luna mai, aproximativ 10% dintre zboruri aveau notificări de schimbare de orar de zbor sau anulare, în luna iunie, prima lună de sezon turistic de vară, procentul acesta a urcat la 30%. Din toate notificările primite în iunie, 31% sunt pentru zboruri care au plecarea sau returul în iunie. Prin urmare se confirmă informația că se fac foarte multe modificări/anulări în timp foarte scurt până la zbor.

Vezi și: Două mari companii aeriene anulează peste 1.000 de zboruri în iulie 2022 (wall-street.ro)

5 sfaturi de la Vola.ro pentru călătoriile cu avionul din această vară

  • Flexibilitate în călătorii

Incertitudinea continuă să facă parte din realitatea călătoriilor post pandemice. Din acest motiv, Vola.ro încurajează turiștii români să fie flexibili cu programul de vacanță. Alternativa ar fi sejururile rezervate în extrasezon și evitarea aglomerației din perioada iulie – august. septembrie - noiembrie este încă o alegere bună pentru destinațiile sud-europene și se așteaptă ca presiunea să se reducă până atunci.

  • Achiziționarea unui produs care să garanteze returnarea banilor în caz de anulare / modificare

Vola.ro a introdus în ultimele luni 2 produse care sunt menite să atenueze riscurile anulărilor și modificărilor de zboruri: Flex este un produs care permite anularea călătoriei din orice motiv și fără nicio explicație și recuperea a unui procent ridicat din cheltuială. În cazul în care compania aeriană anulează, există produsul „Fast Refund” unde turiștii primesc rambursarea în 24 de ore.

  • Rezervări din timp pentru biletele ieftine și last minute pentru biletele scumpe

La rezervarea unui bilet de avion, specialiștii Vola.ro au identificat două scenarii generale. Dacă investiția în tarifele aeriene este destul de mică, turiștii români pot rezerva biletul de avion cu mult timp înainte. Astfel, chiar și în cazul unei modificări sau anulări nu se va pierde o sumă mare de bani.

Dacă biletul de avion este scump, ideal ar fi să se rezerve cât mai aproape de plecare, chiar și în 14 zile de la plecare. Nu se va obține cel mai bun preț, dar turiștii vor avea mai multă predictibilitate. Acest lucru se datorează faptului că companiile aeriene se angajează să efectueze aceste zboruri, deoarece compensațiile impuse de UE sunt introduse pentru modificări făcute sub 14 zile.

  • Cumpărarea produselor extra precum bagaje, locuri, servicii prioritare etc. în același moment cu rezervarea zborului.

Vor fi mai scumpe ulterior și unele dintre ele se vor epuiza (cum ar fi îmbarcarea prioritară).

  • Alegerea rezervărilor de cazare cu anulare gratuită, chiar dacă uneori este mai scumpă.

Bugetul de cazare ocupă o bună parte din bugetul total al unei vacanțe, iar trendul acestui sezon este de creștere a prețurilor la toate elementele unei vacanțe, în special cazare și transport. Ideal ar fi optarea pentru variante de cazare care pot fi anulate cu câteva zile înainte de check-in.

Cererea de călătorii a revenit la nivelul din 2019, însă industria a rămas blocată în pandemie

Factorul determinant în tot haosul aviatic din acest moment este faptul că cererea de călătorii a revenit cu un efect de bumerang mult mai mare decat a fost anticipat, însă companiile aeriene, aeroporturile și operatorii la sol nu au reușit să revină la dimensiunea și numărul de angajați post-pandemic.

Începând cu luna martie a acestui an, prima lună în care călătoriile au renăscut cu adevărat după ultimul val Omicron, au existat numeroase voci care avertizau despre haosul iminent care va cuprinde aeroporturile în această vară, toate fiind în aceeași direcție: pe măsură ce restricțiile de călătorie s-au redus, cererea a crescut rapid, poate prea repede pentru ca lanțul de aprovizionare pentru călătorii să poată face față. Aeroporturile și companiile aeriene se străduiesc să angajeze mai mulți lucrători, de la piloți, personal de securitate și control la frontieră la manipulatori de bagaje, dupa ce mulți au plecat în timpul crizei COVID-19.

Acest lucru s-a concretizat în aceasta vară sub forma creșterii tarifelor aeriene, datorată parțial cererii de bilete de avion în crestere și parțial creșterilor înregistrate de prețul combustibilului.

Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion de linie si low-cost, opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, city-break-uri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri