Instalaţiile de climatizare din trenuri nu mai pot atinge valorile de regim optim de funcţionare, având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă depăşeşte 35 - 38 grade, susţine CFR Călători, într-un comunicat postat marţi pe site-ul companiei.

Asta, în condiţii de funcţionare la temperaturi de peste 45 - 48 grade, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului, şi umiditate de 80%.

Totodată, reprezentanţii CFR admit că gradul de ocupare afectează confortul călătorilor.

Conform sursei citate, reglementările privind condiţiile normale de funcţionare a instalaţiilor de climatizare a vagoanelor "sunt prevăzute în clar în Normele tehnice feroviare autohtone şi internaţionale".

Astfel, valorile parametrilor de lucru pentru instalaţiile de climatizare sunt reglementate de organisme internaţionale la care sunt aliniate toate statele care deţin căi ferate, inclusiv toate statele membre ale UE, cu referire directă la UIC - Union Internationale de Chemins de Fer, asociaţie din care şi România face parte, ca membru fondator.

"Referitor la cele prezentate, facem următoarele precizări: România este încadrată în zona climatică II, ceea ce înseamnă că temperatura maximă optimă pentru funcţionarea în parametri nominali ai vagonului este de +35°C, iar umiditatea de maxim 65%. Având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă este de peste 35-38°C°, ajungând conform determinărilor şi a înregistrărilor din black box-ul procesorului de climatizare, în condiţii de funcţionare la temperaturi de peste 45°C - 48°C, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului şi umiditate de 80% (parametru raportat de către ANM), instalaţiile de climatizare să nu mai poată atinge valorile de regim optim de funcţionare", precizează compania.

Astfel, singura modalitate de a îmbunătăţi valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operaţiile de mentenanţă preventivă şi monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condiţiile descrise anterior, "lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanenţă, cu menţiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depăşirea pragului de temperatură şi umiditate".

CFR Călători recomandă pasagerilor să îşi planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziţie în graficul unei zile de circulaţie şi să îşi procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, folosindu-se întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri