Datele Eurostat arată că, în realitate, numărul zborurilor comerciale a fost mai mic cu peste 16% în Uniunea Europeană în iunie 2022 față de iunie 2019 – ceea ce nu a împiedicat ca, pentru mulți pasageri, călătoriile cu avionul să fie un coșmar.

Conform cifrelor Eurostat, doar Islanda și Grecia au înregistrat mai multe zboruri comerciale (pasageri sau marfă) în iunie anul acesta față de 2019. România este pe locul al cincilea, cu o scădere de numai 6,4% - față de media UE de 16,2%.

Pe de altă parte, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Letonia și Slovenia au avut cu peste 30% mai puține zboruri comerciale în iunie 2022 în comparație cu iunie 2019.

Chiar și țări ca Franța sau Germania, care se confruntă cu un adevărat haos în aviație, au înregistrat scăderi mari: 14% în cazul primei și 21,5% în cazul celei de-a doua. Totuși, aproape două treimi din pasageri afirmau, conform unui studiu recent, că au avut deja cel puțin o întârziere sau o anulare de zbor.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri