Consilierii locali din Mangalia, reuniţi într-o şedinţă de îndată, au adoptat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Radu Cristian, care vizează suspendarea plăţii tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi staţiunile turistice Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la sfărşitul actualului sezon estival. Astfel, turiştii care petrec vacanţa la mare, în staţiunile administrate de Primăria Mangalia, vor fi scutiţi de plata parcării, respectiv de 3 lei/oră pentru autoturisme şi de 5 lei/oră pentru autoutilitare, tariful pe zi fiind de 15 lei, pentru orice tip de autovehicul.

"Am luat această decizie, pentru a impulsiona sezonul turistic şi pentru a încuraja cât mai mulţi turişti să petreacă vacanţele în staţiunile Mangaliei, fără a mai avea grija de a plăti locul de parcare, indiferent unde aleg să lase maşina, în parcările publice din oraş şi staţiuni", a declarat primarul Radu Cristian.

Totodată, edilul a mai declarat că va propune celorlalţi primari ai localităţilor cu ieşire la mare să facă o adresă comună către Parlamentul României, prin care să solicite modificarea legislaţiei în vigoare, în sensul transferării sectoarelor de plajă în administrarea Unităţilor Administrativ-Teritoriale.

"Voi propune colegilor primari să facem front comun pentru a cere Parlamentului modificarea legislaţiei specifice privind administrarea plajelor, astfel încât acestea să fie preluate de Primării şi date ulterior în folosinţă hotelierilor, în condiţiile legii. Nu este normal ca turistul să plătească pentru folosirea unui şezlog sau pentru a putea pune un cearşaf pe nisip. De aceea, singura soluţie este ca plajele să ajungă direct la hotelieri, care să ofere gratuit şezlonguri turiştilor", a explicat Radu Cristian.

Vezi și: Eforie Nord devine cea mai căutată stațiune. De ce evită turiștii Mamaia (wall-street.ro)

El a mai spus că o altă măsură destinată încurajării turismului are în vedere realizarea, cât mai urgent, a drumului expres care să lege Autostrada A2 de staţiunile din sudul litoralului.

"Pe această cale, solicit tuturor parlamentarilor de Constanţa să susţină acest proiect pentru a fluidiza traficul rutier şi a facilita accesul turiştilor către mare, fără a mai sta în trafic ore în şir. Vom ţine legătura cu autorităţile statului pentru a obţine cât mai repede cu putinţă aprobarea pentru realizarea acestei rute alternative pentru turişti. Proiectul a avansat considerabil şi există şanse să obţinem finanţare încă de anul acesta", a completat primarul Radu Cristian.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri