Restaurantul danez "Geranium" din Copenhaga, condus de chef Rasmus Kofoed, a fost declarat luni seara, la Londra, "cel mai bun restaurant din lume în 2022", în cadrul celei de-a 20-a ediţii a influentului clasament "50 Best Restaurants", informează AFP.

Restaurantul peruvian "Central" din Lima ocupă locul secund în acest clasament al celor mai bune 50 de restaurante din lume, stabilit de revista britanică specializată Restaurant, conform Agerpres.

Urmează două restaurante spaniole, "Disfrutar" din Barcelona, pe locul al treilea şi "Diverxo", din Madrid, pe poziţia a patra.

Acesta este al doilea an consecutiv când un restaurant danez a fost încoronat, "Geranium" plasându-se anul precedent pe locul secund, după "Noma".

Inspirat de natură, chef Rasmus Kofoed a câştigat Bocuse d'Or în 2011, iar restaurantul său a primit primele trei stele Michelin ale ţării în 2016.

De asemenea, columbiana Leonor Espinosa a primit premiul pentru "cea mai bună femeie chef din lume" din 2022, succedându-i peruanei Pia Leon. Restaurantul său "Leo" din Bogota s-a clasat pe locul 48.

Ca şi anul trecut, doar trei restaurante franceze, toate pariziene, s-au distins în acest top 50: "Septime", condus de Bertrand Grébaud, care a urcat două poziţii până pe locul 22, "Le Clarence" al lui Christophe Pelé, un nou venit (28), şi "Arpege" al lui Alain Passard, retrogradat pe locul 31 (în coborâre cu 8 poziţii), notează AFP.

Premiile "50 Best Restaurants" sunt decernate începând din 2002 şi sunt stabilite de către 1.080 de "experţi independenţi" (chefi, jurnalişti specializaţi, proprietari de restaurante etc.) care îşi evaluează experienţele din ultimele 18 luni sub egida revistei "Restaurant" a grupului de presă britanic William Reed.

Repartizaţi în 27 de regiuni ale lumii, fiecare cu câte 40 de electori, ei pot vota pentru zece restaurante, inclusiv pentru cel puţin trei din afara regiunii lor.

Ceremonia, programată iniţial la Moscova, a fost mutată la Londra în urma invaziei ruse în Ucraina, în februarie.

Pe listă nu apare niciun restaurant rusesc, în conformitate cu anunţul organizatorilor din martie.

Legitimitatea acestui clasament, sponsorizat de mai multe mărci, este în mod regulat contestată, în special de chefii francezi care îi acuză pe organizatori de complezenţă şi opacitate. Ca răspuns, detractorii clasamentului, francezi, dar şi japonezi şi americani, au lansat în 2015 "La Liste", un clasament în care sunt incluse 1.000 de restaurante din întreaga lume.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri