O vacanță în Ucraina nu este tocmai pe lista turiștilor din întreaga lume. Bombe, atacuri constante, soldați și explozii nenumărate sunt doar câteva dintre lucrurile care descriu țara aflată în război. Cu toate acestea, la aproape 6 luni de declanșarea războiului, o agenție de turism promovează destinația Ucraina pentru turiștii interesați.

Platforma online Visit Ukraine.Today a lansat un tur al așa numitelor orașe curajoase și propune vizitarea zonelor care au rezistat invaziei rusești și în care viața continuă, scrie CNN.

În ciuda alertelor internaționale privind turismul în Ucraina, compania susține că a vândut, până acum, 150 de bilete, în timp ce site-ul său a fost vizitat de circa 1,5 milioane de oameni într-o lună. Se pare că aceștia au accesat informații despre condiții de călătorie în țara afectată de război.

Platforma promovează un fel de turism militar, precizând că oricine se înscrie la tur va putea trece pe lângă clădiri distruse, catedrale sau stadioane arse, resturi din armamentul folosit și vor auzi inclusiv sirenele de adăpostire. De asemenea, terenurile minate sunt pe listă.

Deși ar putea părea un mod macabru de a petrece o vacanță, fondatorul și CEO-ul Visit Ukraine, Anton Taranenko, spune că nu este același lucru precum „turismul întunecat”, în care turiștii se îngrămădesc în dezastre și distrugeri din întreaga lume.

Taranenko susține că prin inițiativa companiei vrea să arate întregii lumi spiritul luptător al ucrainenilor, dar și faptul că viața merge înainte indiferent de starea de război.

Sursa foto: Departamentul pentru Situații de Urgență din Ucraina

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri