STB va avea, din nou, autobuze turistice, iar programul Bucharest City Tour ar putea fi reluat în următorul an. Informația a fost publicată de deputatul USR, Mihnea Jida.

Politicianul precizează că a fost lansată procedura de achiziție a șase autobuze supraetajate, motiv pentru care Bucharest City Tour ar putea funcționa din nou în următorul an.

”Este un serviciu indispensabil pentru orice capitală cu pretenții de destinație turistică și mă bucur că STB contribuie, în acest mod, la imaginea orașului nostru, așa cum poate fi el descoperit de oaspeți, dar și de bucureșteni”, a postat Jida, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Jida a adăugat că Bucharest City Tour nu a mai funcționat din lipsa unor astfel de autobuze. ”Cele anterioare erau prea vechi pentru a mai putea fi puse în circulație”, a precizat politicianul.

Potrivit procedurii de achiziție, autobuzele ar trebui să ajungă în țară până pe 15 decembrie 2022.

Costul total al acestora se ridică la 360.000 de euro. Cât despre sursa banilor pentru aceste vehicule, se pare că nu fondurile europene sunt folosite în acest caz.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri