Un sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro arată că românii au fost primiți cu cea mai mare ospitalitate în Maramureș și Bucovina (zone votate de 22.7% dintre respondenți), în Transilvania (zonă votată de 20.9% dintre respondenți) și în Banat (cu 20.1% dintre respondenți). Acestea sunt, de altfel, și regiunile în care turiștii au găsit cele mai bune condiții de cazare din România, semn că turismul local este în plină dezvoltare și că investițiile în el aduc rezultate. La polul opus, litoralul românesc conduce în topul destinațiilor de care turiștii au fost dezamăgiți vara aceasta.

Bugetul mediu pentru turistul român este de 150-300 de lei/noapte

Atunci când vine vorba de zonele în care au găsit cele mai bune unități de cazare, cu cel mai eficient raport calitate/preț, turiștii au menționat frecvent Maramureș, Bucovina și regiunea Transilvaniei (cu județele Brașov, Sibiu, Harghita și Covasna în mod special). De altfel, acestea sunt zonele în care au fost întâmpinați cu ospitalitate și în care s-au bucurat de atmosferă, de experiențe autentice, de amabilitatea personalului.

Potrivit sondajului Travelminit, în ceea ce privește tarifele, turiștii au observat creșteri mari și foarte mari în comparație cu anul trecut la cazare, mâncare, servicii wellness, atracții turistice și transport. Cât despre bugetul alocat unui sejur în România, situația stă în felul următor:

Retail jobs
  • 70.5% dintre respondenți ar aloca între 150 și 300 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă,
  • 19.4% ar aloca sub 150 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă,
  • 8.6% ar aloca între 300 și 500 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă,
  • doar 1.4% ar cheltui peste 500 de lei pentru o noapte de cazare/cameră dublă.

În ceea ce privește factorii care îi determină pe turiști să aleagă o cazare în detrimentul alteia, pe prima poziție se află aspectul general al camerei și al unității. Urmează prețul, poziționarea cazării (cât mai aproape de obiectivele de interes), facilitățile oferite de unitate, serviciile suplimentare incluse în pachet (acces la SPA, la sala de fitness etc.), dar și condițiile flexibile de rezervare.

La capitolul dezamăgiri, respondenții au trecut prețurile pe prima poziție, o dovadă în plus a faptului că majorările din ultima perioadă au stârnit multă nemulțumire în rândul turiștilor. Pe lista aspectelor de care au fost dezamăgiți se află și atitudinea personalului, aspectul camerelor, condițiile precare de igienă, meniul restaurantelor, dar și lipsa locurilor de parcare.

Citeste si:
În doi ani am putea avea autostradă între Cluj și Târgu-Mureș
În doi ani am putea avea...

Cum îi pot atrage operatorii din industria turismului pe români?

Prin sondajul realizat în rândul turiștilor, echipa Travelminit a încercat să afle direct de la sursă care sunt criteriile care i-ar putea convinge pe români să călătorească mai mult în România, ce ar putea face jucătorii din industrie pentru a încuraja vacanțele locale.

Așa cum era de așteptat, prima opțiune (votată de peste 74% dintre respondenți) a fost ajustarea prețurilor la salariile din România, astfel încât turiștii să își permită mai des concedii în țară. De asemenea, aceștia își mai doresc oferte de cazare care să includă mai multe facilități și servicii în același preț, investiții în infrastructură și în unitățile de cazare, o mai bună pregătire a personalului, dar și conceperea unui meniu inedit.

Citeste si:
Cati bani cheltuiesc turistii romani pentru o noapte de cazare
Turistii romani aloca intre...

Feedback-ul este, la rândul lui, extrem de important în procesul de îmbunătățire a serviciilor din turism. Potrivit sondajului Travelminit, 62.6% dintre respondenți lasă un review de fiecare dată când călătoresc în România, 28.4% lasă review dacă au fost mulțumiți de cazare, 6.5% lasă un review dacă au fost dezamăgiți, în timp ce doar 2.5% susțin că nu lasă niciodată review. Nu în ultimul rând, 93.9% dintre ei sunt de părere că recenziile lăsate contribuie la îmbunătățirea serviciilor din industria turismului.

Călătorește românește și în această toamnă cu Travelminit

„Chiar dacă vara și perioada concediilor se apropie de final, Travelminit dorește în continuare să-i încurajeze pe turiști să călătorească în România. Astfel, pentru sezonul de toamnă, am pregătit deja campania Promoții Outlet, cu reduceri la cazări din toată România, pe promoții.travelminit.ro, disponibile până pe 30 septembrie. Avem numeroase oferte pentru un sejur de relaxare, în special la munte și în stațiunile balneare, destinații de top pentru toamnă cu începând de la 290 lei/pachet”, a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Citeste si:
Aglomerație în minivacanța de Rusalii: cât de mult s-au scumpit...
Aglomerație în minivacanța de...

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piață rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conține 7500 de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma și acoperă o gama largă de cazare în toată țară (litoral, munte, destinații balneoclimaterice și orașe mari), fiind lider pe piață rezervărilor cu card de vacanță. în 2021, Travelminit raportează 13.5 milioane de euro vânzări în România și 16 milioane de vizite pe platforma. Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul și Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croația), cu vânzări de peste 150 milioane de euro și peste 350 de angajați.

Citeste si:
Târgul de Turism al României îți arată unde să pleci iarna asta și...
Târgul de Turism al României...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri F