Primarul Brașovului, Allen Coliban, a verificat stadiul pregătirilor domeniului schiabil pentru sezonul de schi 2022-2023, anunță presa locală, într-un semnal că municipalitatea se pregătește pentru venirea turiștilor în sezonul rece.

Concret, conform publicației brasovcity, acțiunea a avut în vedere curățarea și securizarea pârtiilor, reviziile la sistemul de producere a zăpezii artificiale, noile tunuri de zăpadă, pregătirea cu plase, saltele și montarea sistemelor de semnalizare a pârtiilor, instalațiile de transport pe cablu, dar și reviziile la cele 6 ratracuri deținute de primărie.

,,Suntem în grafic cu pregătirile pentru noul sezon, chiar în aceste zile se face curățirea pârtiilor de pietre. Avem termen până la 15 noiembrie să umplem lacul – momentan este la 75% și suntem în procesul de umplere, să realizăm balizajul pârtiilor, ISCIRizarea instalațiilor pe cablu și toate verificările aferente, precum și instalarea noilor tunuri de zăpadă", a declarat primarul Allen Coliban, conform aceleiași surse.

De asemenea, municipalitatea anunță că în următoarea perioadă va avea o negociere cu operatorul privat cu privire la tarifele pentru acest sezon de schi.

Astfel, transmite sursa citată, discuțiile se vor axa pe următoarele direcții: menținerea unor tarife competitive care să permită cât mai multor schiori, brașoveni și turiști, să practice acest sport în Poiană; impactul costurilor la energie; diversificarea tipurilor de cartele, astfel încât acestea să răspundă nevoilor tuturor practicanților de schi.

"De anul acesta vom avea mai multe instalații, instalații portabile pentru pregătirea zăpezii; acestea sunt esențiale mai ales în debutul de sezon, pentru că luna decembrie vine cu un val de frig de care trebuie să profităm, astfel încât să creăm acea bază pentru pregătirea pârtiilor și pentru a oferi schiorilor, atât în partea superioară a masivului, cât și în partea inferioară, opțiuni pentru a practica acest sport”, a mai spus Allen Coliban.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri