În fiecare zi, 33 de trenuri pleacă din București spre Valea Prahovei, în timp ce un număr tot mai mare de mașini așteaptă în cozi care par opera lui Brâncuși. Dacă vrei să privești aglomerația de pe șine, am consultat ofertele de pe piața feroviară românească pentru a vedea care e cea mai ieftină variantă, dar și cu ce ajungi cel mai repede la munte.

Un drum cu mașina de la București la Brașov te va face să scoți din buzunar pentru benzină aproximativ 150 de lei, însă acest preț crește dacă ne întâlnim cu tradiționalele cozi de pe DN1. Când vorbim de timp, o călătorie poate să dureze în cel mai bun caz aproximativ 2 ore și 20 de minute dar acest timp crește în funcție de cât de aglomerat este traseul.

Un mod mai prietenos cu natura dar și cu timpul tău este călătoria cu trenul. wall-street.ro a consultat toate variantele prin care poți ajunge de la București la Brașov pe șine.

București - Brașov cu trenul CFR InterRegio

Cele mai multe curse care leagă Bucureștiul de Brașov sunt furnizate de către acceleratele de la CFR Călători. Legat de condițiile din aceste trenuri, expresia „omul sfințește locul” se poate aplica și în acest caz, însă, din experiența personală, trenurile de la CFR mai au mult de tras pentru a ajunge la condițiile din trenurile private.

  • Cât durează o cursă: diferă în funcție de tren, aproximativ 2 ore și 30 de minute;
  • Preț călătorie: 59 lei adulți/ 32 lei copii;
  • Serviciu biciclete: disponibil în funcție de fiecare tren;
  • Avantaje: cele mai numeroase curse, poți cumpăra bilete online.

București - Brașov cu trenul Astra Trans Carpatic

Trenurile produse la Arad sunt unele dintre cele mai apreciate de călători, fiind cunoscut pentru nașii care sunt îmbrăcați „la patru ace”, fiind considerat un tren de lux pentru piața feroviară din România. Dezavantajul principal este dat de numărul limitat de curse: doar patru trenuri/zi care pleacă de la București către Brașov.

  • Cât durează o cursă: 2 ore și 26 min;
  • Preț călătorie: 59 lei adulți/ 32 lei copii;
  • Serviciu biciclete: nu este disponibil;
  • Avantaje: vagoanele sunt mai noi, poți să-ți cumperi biletele online, există un serviciu pentru care facilitează transporturi de bagaje voluminoase.

tren bucurești brasov

Vagon Astra Trans Carpatic/ Sursă foto: Facebook Astra Trans Carpatic

București - Brașov cu trenul CFR Intercity

Anul acesta CFR Călători a reintrodus în circulație trenurile InterCity, garnituri care nu au mai circulat din 2014. Acestea staționează doar în stațiile principale, fiind cea mai rapidă metodă de călătorie, dar și cea mai scumpă.

  • Cât durează o călătorie: 2 ore și 14 minute;
  • Preț călătorie: 67 de lei pentru adulți/ 36 lei pentru copii;
  • Serviciu biciclete: nu;
  • Avantaje: singurul tren cu vagon restaurant; WI-FI în tren, cea mai rapidă metodă de a călători cu trenul.

București - Brașov cu trenul Softrans

Operatorul de tren privat Softrans are cea mai bună ofertă de călătorie raport calitate-preț din piața românească a serviciilor de călătorie cu trenul. Trenurile sunt mai moderne decât cele ale operatorului de stat, iar în unele găsești automat de cafea și chiar și o mică bibliotecă. Un alt avantaj este serviciul pentru biciclete, disponibil în fiecare tren. Punctul slab este numărul limitat de curse care leagă aceste două orașe, mai exact trei curse pe fiecare rută.

  • Cât durează o călătorie: 2 ore și 37 minute;
  • Preț călătorie: 34 de lei adulți/ elevii au transport gratuit;
  • Serviciu biciclete: disponibil în fiecare tren, prețul se calculează ca fiind jumătate din cursa pe care o desfășori:
  • Avantaje: cea mai bună ofertă calitate/preț.

tren bucurești brasov

Vagon Softrans/ Sursă foto: Facebook Softrans

București - Brașov cu trenul CFR Regio și Regio Expres

Personalul, asociat adesea cu navetiștii, este un mod bun dacă vrei să îți amintească de geografia României, acesta staționând în fiecare stație și haltă de pe traseu. Aceasta este cea mai ieftină modalitate de călătorit cu trenul de la București la Brașov. Durata călătoriei variază între 2 ore și 57 minute în cazul trenurilor Regio Expres și poate ajunge să depășească 4 ore.

  • Cât durează o călătorie: între 2 ore și 57 minute - 4 ore și 23 minute;
  • Preț călătorie: 34 lei adulți/ 19,5 lei copii pentru Regio Expres. 31 lei adulți/ 16,5 lei copii pentru Regio.
  • Serviciu biciclete: disponibil în fiecare tren, tariful este de 20 de lei/ bicicletă;
  • Avantaje: cea mai ieftină cursă de la București la Brașov.

București - Brașov cu trenul Transferoviar Călători

O altă alternativă pentru a ajunge cu trenul pe Valea Prahovei este o cursă cu operatorul privat Transferoviar Călători. La fel ca și în celelalte exemple de trenuri private, cursele cu acest tren sunt într-un număr mic, existând doar două plecări din București către Brașov zilnic.

Cât durează o călătorie: 2 ore și de 38 minute;
Preț călătorie: 59 lei adulți/ 32 lei pentru copii;
Serviciu biciclete: disponibil în fiecare tren, tariful fiind de 10 lei, indiferent de cursă.
Avantaje: Biletele pot fi achiziționate online, serviciu de biciclete ieftin.

tren bucurești brasov

Tren Transferoviar Călători/ Sursă foto: Vlad Ispas/ Shutterstock

Sursa foto: ELEPHOTOS / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri