Începând de sâmbătă, se vor deschide şi pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul, administratorul domeniului schiabil din Poiana Braşov, Primăria Braşov, luând, totodată, decizia prelungirii, din acest weekend, a programului de funcţionare a instalaţiilor pe cablu, scrie Agerpres.

Astfel, se vor deschide, pentru prima dată în acest sezon de schi, pârtiile Sulinar, Drumul Roşu, Zidul mare, breteaua de legătură care leagă Drumul Roşu cu pârtia Bradul şi varianta 3E, iar programul de funcţionare al telegondei va fi până la ora 17,00, iar a telescaunului Ruia - până la ora 16,30.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie în această zonă este de aproximativ 20-30 de centimetri, iar în partea superioară a muntelui, unde, de asemenea, a fost produsă zăpadă artificială - de aproximativ 40 de centimetri.

Funcţionează telecabinele Capra Neagră şi Kanzel, telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiurile Ruia, Bradul şi Stadion

Pentru achiziţionarea ski-pass-urilor există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel şi de la telecabina Capra Neagră) şi două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanţiei de 10 lei plătită pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcţiona şi două automate, la telecabina Capra Neagră şi la telegondolă. La toate casieriile este posibilă şi plata cu cardul.

Cei care doresc să îşi încarce ski-pass-urile o pot face şi online, pe platforma www.skibv.ro.

Actualul sezon de schi a fost deschis oficial săptămâna trecută, până la acel moment condiţiile meteorologice nefiind favorabile amenajării pârtiilor pentru practicarea schiului sau snowboarding-ului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri