Lufthansa, a doua cea mai mare companie aeriană din Europa, își extinde oferta premium First Class cu „Suite Plus”, o cabină dublă separată, cu pereți înalți până la tavan și o ușă care se poate închide complet, o masă mare și două scaune largi care pot fi combinate într-un pat dublu. Cu această cameră privată zburătoare, Lufthansa vizează călătorii care își doresc cele mai înalte standarde de confort și care își permit acest lucru.

Austrian Airlines, Brussels Airlines și Eurowings sunt trei dintre cele mai improtante subsidare ale companiei germane Lufthansa.

Pasagerii First Class Suite își pot încălzi sau răci scaunele de aproape un metru lățime din cabină și își pot conecta propriul dispozitiv mobil la sistemul de divertisment. Spațiul amplu de depozitare este oferit de un dulap, astfel încât călătorii să se poată schimba confortabil și să aibă la îndemână toate lucrurile personale.

De asemenea, echipajul servește meniul gourmet la ora cerută de oaspeți. Masa poate fi savurata la masa din cabina First Class, asemanatoare unui restaurant.

Ce este "Lufthansa Allegris"

Opțiunea First Class va fi introdusă în oferta Lufthansa în 2024, pe noile avioaneAirbus A350 livrate. Serviciile de lux fac parte din „Lufthansa Allegris”, noul produs pentru zborurile de distanță lungă ale companiei aeriene.

Compania a anunțat și că îmbunătățește experiența generală de călătorie pentru clienții din toate clasele de călătorie: Economy, Premium Economy, Business și First Class.

”Allegris face parte din cea mai mare revizuire a produselor și serviciilor din istoria Grupului Lufthansa, cu o investiție totală de 2,5 miliarde de euro până în 2025”, spune oficialii companiei germane.

Pentru prima dată, oaspeții din Lufthansa Business Class se pot bucura și de propria lor suită, care oferă și mai mult confort și intimitate datorită pereților înalți până la piept și ușilor glisante. Aici, călătorii din primele rânduri se pot bucura de spațiu personal extins, de un monitor de până la 27 de inchi și de spațiu de stocare amplu. Fiecare suită oferă, de asemenea, propriul dulap și minibar personal. În interior, este posibilă conectarea celor două apartamente, astfel încât oaspeții clasei business care călătoresc împreună să se bucure de un grad mare de intimitate.

Călătorii Business Class pot alege dintre mai multe opțiuni suplimentare de scaune: un pat foarte lung de 2,20 metri, spațiu suplimentar și zonă de lucru, un scaun special pentru copii sau pur și simplu un scaun exclusivist direct lângă fereastră. De asemenea, este disponibil un scaun dublu, în care consola centrală poate fi retrasă pentru a o transforma într-o suprafață de înclinare pentru doi.

Ce primesc în plus călătorii de la Premium Economy

Pereții înalți ai scaunului și spațiul generos pentru umeri oferă o mai mare intimitate în toate

Noua Clasă Premium Economy a fost deja introdusă la SWISS în primăvara anului 2022. Scaunul „Allegris” oferă mai mult spațiu pentru picioare, un suport pentru picioare rabatabil și poate fi reglat chiar mai în spate decât modelul actual. Pentru că va fi integrat într-o carcasă dură, reglarea acestuia nu va avea niciun efect asupra pasagerilor din rândul din spate. Masa și monitorul rămân întotdeauna pe poziție. Pentru mai mult confort, pasagerii din clasa Premium Economy vor primi și un kit de facilități de călătorie realizat din materiale durabile.

Sursa foto: Lufthansa

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri