Dacă în anii pandemiei, pe fondul nesiguranței cauzate de restricții, turiștii își făceau planurile de călătorie aproape de pe o zi pe alta, astfel încât să fie siguri că nu mai apar modificări legislative sau interdicții de deplasare, în prezent, aceștia se bucură de mai multă certitudine în ceea ce privește vacanțele lor.

Există acum o mai mare predictibilitate în ceea ce privește deplasările, ceea ce îi ajută pe români să planifice din timp vacanțele și să aibă, astfel, o ofertă mult mai mare de opțiuni atât în ceea ce privește destinațiile și unitățile de cazare, cât și în ceea ce privește prețurile. Turiștii își planifică acum concediul pe termen lung, își fac rezervările cu 30, 60, 90 sau chiar cu 120 de zile înaintea datei de check-in.

Cât costă un sejur rezervat în perioada early booking?

Potrivit Travelminit.ro, în topul celor mai rezervate destinații în perioada early booking se numără stațiunile montane și marile orașe (41% din rezervări), litoralul românesc (22% din rezervări), stațiunile balneare (15% din rezervări), restul procentelor fiind distribuite între destinațiile mai puțin populare.

În ceea ce privește tarifele pentru sejururile rezervate early booking, prețul mediu pentru o vacanță de 2 persoane, 3 nopți în perioada verii este de: 1.142 lei (la mare), 952 lei (la munte), 1.040 lei (în stațiunile balneare), 840 lei (în orașe). Pe de altă parte, prețul mediu pentru o vacanță de familie (2 adulți, 2 copii), 5 nopți în perioada verii este de: 2.424 lei (la mare), 2.243 lei (la munte), 2.034 lei (în stațiunile balneare), 2.036 lei (în orașe).

Care sunt avantajele rezervărilor de tip early booking?

Conform Travelminit.ro, primele semne ale revenirii curentului early booking au apărut din luna ianuarie, când au început să fie înregistrate primele rezervări pentru primăvară și vară. Cât despre tarifele early booking, acestea sunt cu 17-20% în creștere față de anul trecut, o scumpire generată și de inflație, dar tot sunt mai mici față de prețurile percepute atunci când rezervarea nu a fost făcută în avans cu minimum o lună înainte.

„Avantajele pe care le au turiștii care fac rezervări early booking sunt, în primul rând, prețurile mai bune și reducerile de care pot profita, făcând astfel economii semnificative de buget pentru vacanță. Apoi, un alt beneficiu este varietatea mare a disponibilităților la unitățile de cazare preferate: efectuând rezervarea din timp, turiștii au de ales din mai multe opțiuni și pot opta pentru cel mai bun raport calitate/preț, în funcție de obiectivele lor. Rezervările early booking sunt din nou în trend, turiștii au acum mai multă siguranță în ceea ce privește călătoria lor, așa că își planifică vacanțele din timp, astfel că am înregistrat o dublare a numărul de rezervări în primul trimestru la Travelminit”, spune Dóra Török, manager operațional Travelminit.ro.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri