Începând cu 15 mai 2023, a intrat în vigoare măsura interzicerii patrupedelor pe plajele din Varna. Restricția va fi valabilă pe perioada sezonului estival, până la 1 octombrie.

Odată cu modificările adoptate anul trecut în Ordonanța privind ordinea publică pe teritoriul municipiului Varna, patrupedele sunt interzise și pe teritoriul unităților de învățământ, pe terenurile de sport, dar și în incinta unităților medicale, scrie Novinite.com.

Pentru nerespectarea acestei reguli se aplică amenzi cuprinse între 100 și 500 de leva.

Dacă nerespectarea legii se repetă, amenda urcă între 500 și 1.000 de leva.

Aplicarea noilor măsuri va fi monitorizată de autoritățile publice, dar și de poliție și de Ministerul Afacerilor Interne.

Controalele vor avea loc, în primul rând, pe plaje, deoarece este imposibil din punct de vedere fizic să se controleze întreaga plajă. În momentul de față, se pregătesc scrisori către Administrația Regională prin care se solicită amplasarea de panouri pe plaje care să informeze despre interzicerea plimbării animalelor de companie. Municipiul Varna a explicat că vor contacta și concesionarii plajei.

Bulgarii din Varna salută cu bucurie interdicția. Și proprietarii de animale de companie acceptă decizia, dar s-au plâns că în oraș nu există prea multe zone special amenajate pentru plimbarea animalelor de companie, ceea ce îi lasă fără alternativă.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri