Pentru a tine pasul cu ritmul in care clientii lor se inzestreaza cu ultimele gadgeturi, hotelurile si companiile de transport se echipeaza cu cele mai noi iPod-uri, DVD playere, sisteme Hi-Fi si ecrane cu plasma... orice pentru a-l face pe client sa se simta ca acasa.
In urma cu cativa ani, una dintre placerile statului la hotel era faptul ca te puteai bucura de ultimele inventii tehnologice, pe care nu le aveai acasa. De la geamurile de termopan, pana la usile glisante, aparatele de aer conditionat sau sistemele video, stiai ca platesti pentru niste facilitati pe care nu le ai acasa.

Insa intr-un anumit punct in revolutia digitala, tehnologia proprie de divertisment a consumatorilor a luat-o in fata aparaturii din hoteluri si avioane. Ecranele mici din tavan, care iti intepenesc gatul sau televiziunea prin cablu din camera de hotel nu ofera consumatorilor experienta sistemului digital TiVo de acasa.

Dar turismul este o industrie care se misca repede. Complexurile hoteliere si companiile de transport incep sa isi completeze arsenalul cu televizoare cu ecran plat, sisteme audio de inalta definitie, aparate iPod si o larga selectie de programe TV. Unii jucatori ofera continut propriu de divertisment, insa preponderent pentru segmentul de business si first class.

Analistii consultati de publicatia International Herald Tribune sustin ca aceste imbunatatiri in tehnologie reprezinta o incercare a companiilor din turism de a-i face pe clienti sa se simta mai putin alienati si departe de casa. "Toate demersurile noastre provin din constientizarea faptului ca clientul vrea mai mult control. Daca acasa la el beneficiaza de aparate ca iPod-ul, de ce ar trebui sa fie privat de ele atunci cand calatoreste?", a declarat pentru IHT Henry Harteveldt, analist al firmei Forrester Research.

Intr-o anumita masura, lanturile hoteliere au creat asteptari, anuntand planuri de instalare a unor televizoare noi, cu programe mai variate. Dar aceste imbunatatiri pot lua si ani intregi pentru a fi duse pana la capat. De exemplu, Marriott International a anuntat in luna februarie ca va instala televizoare LCD in toate camerele de hotel din SUA si Canada, pentru trei din brandurile sale: Marriott, JW Marriott si Renaissance. Pana acum, noile aparate sunt disponibile in 37 de hoteluri, iar procesul de echipare va dura pana in 2009.

"In urma cu douazeci de ani, calatoria de afaceri se rezuma la deplasare, rezolvatul problemelor si intorsul acasa. Acum se dezvolta un nou model: 'calatorul de lifestyle'", a declarat purtatorul de cuvant al grupului Marriott, John Wolf. Potrivit cercetatorilor din industrie, noului calator de afaceri ii place sa se bucure de beneficiile voiajului, doreste sa incerce noi restaurante, dar si sa dispuna de comfortul si facilitatile de acasa, in camera de hotel.

Urmand acest principiu, Hilton a lansat un numar limitat de camere "Sight+Sound", la doua dintre hotelurile sale din Chicago si San Francisco. Pentru 20 de dolari in plus fata de pretul standard, aceste camere ofera televizoare cu ecrane mari din plasma, un sistem audio digital si un panou de conectivitate pentru diferite alte aparate. La cerere, clientii pot primi pachete de programe sport sau show-uri TV populare.

Separat de acest proiect, Hilton a inceput utilarea camerelor de hotel din America de Nord cu televizoare cu plasma. Pentru hotelurile de tip W, Hilton a promis ca toate camerele vor avea aparate iPod pana in septembrie si televizoare cu plasma pana la sfarsitul anului. Pana acum, 80% din hotelurile W au fost dotate cu plasme.

Nici companiile aeriene nu se lasa mai prejos in incercarea de a oferi clientilor ultimele inventii tehnologice. Compania Delta pune la dispozitia calatorilor un nou sistem media, numit "Delta on Demand", care include 24 de canale de televiziune live, pana la 28 de filme, 12 jocuri video, 1.600 de melodii si 45 de ore de programe premium prin cablu. Sistemul a fost implementat in 100 de aparate de zbor, chiar si pentru clasele economice.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri