Televiziunea austriaca ORF a anuntat miercuri ca recordul de 558.000 de innoptari la hotel pentru luna ianuarie a fost atins in special datorita turistilor romani, a caror numar a crescut cu 80% fata de aceeasi perioada a anului trecut, relateaza NewsIn.

Cu titlul "Romanii au contribuit la atingerea recordului pentru ianuarie", reportajul ORF, publicat si pe site-ul televiziunii, noteaza ca turismul vienez a luat o amploare semnificativa la inceputul anului 2008, fiind inregistrata o crestere de 15,4%. "Pentru cele 558.000 de innoptari ale turistilor in Viena, numar care nu a mai fost atins in luna ianuarie a niciunui an, sunt responsabili, in special, romanii", relateaza ORF.

Numarul turistilor romani a crescut cu 80% fata de numarul vizitatorilor veniti din Romania in ianuarie 2007, noteaza televiziunea austriaca, precizand ca si din tari precum Germania, Austria, Franta si Elvetia s-a constatat un numar mai mare de turisti.

Numai din SUA si Italia au existat mai putini vizitatori ai Vienei fata de ianuarie 2007, precizeaza ORF.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
TOP 5 cele mai ”sălbatice” regiuni de vizitat
Setari Cookie-uri