Romanii s-au clasat pe pozitia a doua, in 2006, in topul cetatenilor din Uniunea Europeana (UE27) care au efectuat cele mai putine excursii de minimum patru nopti in strainatate, dupa greci, in timp ce aproape toti locuitorii din Luxemburg au preferat turismul extern, potrivit datelor Eurostat.
Astfel, cei mai multi romani (88%) au ales, in 2006, sa calatoreasca (pentru recreere sau business) prin tara, cu 17% mai mult decat media cetatenilor din actuala comunitate europeana. La acest capitol, Romania a fost depasita doar de greci, 89% dintre acestia alegand locurile natale pentru excursiile de patru sau mai multe nopti.

Pe pozitiile urmatoare, in ce priveste turismul local, s-au clasat spaniolii (86%), francezii (83%), polonezii (81%), portughezii (79%) si italienii (75%). Potrivit Eurostat, peste 265 milioane din totalul de 438 milioane de excursii de minimum patru nopti efectuate la nivelul UE au reprezentat turism local.
in schimb, aproape toti locuitorii din Luxemburg (99%) au preferat strainatatea pentru excursiile de patru sau mai multe zile, comparativ cu 39% dintre cetatenii UE.

De asemenea, cei mai multi dintre belgieni, irlandezi si sloveni au fost, in strainatate, in vacantele mai lungi, mai exact 81%, 77%, respectiv 72%.

Datele Eurostat arata ca in Romania nu s-au inregistrat variatii semnificative pe grupe de varsta. Astfel, 90% dintre tinerii intre 15 si 24 de ani au preferat destinatiile interne, o alegere similara fiind remarcata si la cei cu varste intre 25 si 64 de ani (87%) precum si la cei de peste 65 de ani (88%).

La nivelul UE, peste 60% dintre tinerii cu varste intre 15 si 24 de ani au ales turismul local, propria tara fiind preferata de asemenea de 58% dintre cei cu varste intre 24 si 64 de ani si de 71% din cetatenii trecuti de 65 de ani.

Din totalul de aproape 180 milioane de calatorii cu durata de cel putin patru nopti ce au avut loc in strainatate, 30% au fost efectuate de persoanele de 65 si peste 65 de ani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri