Circa 104.000 turisti au ales sa isi petreaca Revelionul 2008/2009 in tara, in scadere cu 23% fata de anul trecut si numai 13.000 in strainatate (in scadere cu 38% fata de anul trecut), pe fondul crizei economice, potrivit unui comunicat emis de Federatia Patronatelor din Turism.
In ceea ce priveste preferintele romanilor centralizate de Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, turismul intern de Revelion arata ca 104.000 persoane (in scadere cu 23% fata de cei 135.000 turisti de anul trecut) au cheltuit 142,6 milioane lei (in scadere cu 7% fata de anul trecut).

"Turistii romani au incercat sa uite de criza economica si, ca atare, in acest an, de Revelion, multi au preferat sa-si petreaca Sarbatorile de Iarna intr-un hotel sau o pensiune din tara sau o locatie din strainatate. Cele mai solicitate statiuni din tara noastra au fost cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare se estimeaza ca va ajunge la 98%", potrivit comunicatului Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc.

Oferta de locuri de cazare este in continuare mult depasita de cerere, iar situatia este aparent paradoxala: tarifele de pe Valea Prahovei si din Poiana Brasov s-au majorat fata de anul trecut si cu toate acestea, hotelurile si pensiunile vor fi pline de Anul Nou. Acest aspect se justifica prin faptul ca totalul locurilor de cazare disponibile in aceasta zona in hoteluri nu trece de 30.000, in vreme ce numai Capitala are sute de mii de potentiali clienti, de aceea este normal ca, pentru aceasta perioada, sa fie o cerere foarte mare, mai informeaza federatia patronala.

Si in celelalte statiuni montane cererea a fost mare, ajungandu-se la un grad de ocupare de 85 % din capacitatea de cazare.

Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orase, unde vor petrece trecerea in noul an in hoteluri si in restaurante aproximativ 40.000 turisti, conform datelor federatiei patronale din turism.

In turismul rural, vor sarbatori Anul Nou aproximativ 25.000 turisti, care vor cheltui aproximativ 40 milioane lei, estimeaza federatia.

Exista si o categorie de turisti care prefera petrecerea Revelionului in Delta Dunarii, insa numarul acestora este cu 50% mai mic fata de anul trecut.

La aceste cifre se adauga aproximativ 18.000 de turisti care vor petrece sarbatorile in diferite statiuni balneoclimatice, in scadere cu 18% fata de anul trecut.

De asemenea, aproximativ 13.000 isi vor petrece Revelionul 2008/2009 in strainatate, in scadere cu 38% fata de anul trecut, cand peste 20.000 turisti romani au ales destinatii din afara tarii pentru petrecerea sarbatorilor de iarna. Cele mai solicitate destinatii externe in acest an au fost: Austria, Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt, Franta si Tunisia, mai informeaza sursa citata. Acestia au cheltuit 6,6 milioane euro (in scadere cu 16% fata de anul trecut).

Mai exista si turistii individuali, care nu au apelat la servicii de turism organizat si al caror numar nu poate fi apreciat.

In perioada urmatoare, preturile vor scadea cu aproximativ 30-50%, ceea ce inseamna ca sezonul de iarna se va prelungi pana in luna martie, daca este luata in calcul zapada abundenta cazuta in ultimele zile in toata tara, potrivit datelor federatiei din turism.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri