Flynova, divizia locala a grupului Novatours, cel mai mare tour-operator din Tarile Baltice, si-a suspendat pe termen nelimitat activitatea din Romania din cauza situatiei economice actuale.
“Situatia economica actuala ne-a determinat sa suspendam activitatea de pe piata din Romania. Evolutia din viitor a economiei ne va permite sa ne reevaluam planurile de reluare a activitatii”, au declarat reprezentantii companiei.

Intreruperea activitatii tour-operatorului se va face in conditii normale, ultimul zbor al companiei fiind efectuat pe data de 27 aprilie. Aceasta va fi ultima cursa din sezonul de iarna si va intoarce in tara turistii din Egipt.

Cei peste 100 de clienti care au apucat sa-si rezerve deja vacantele in Turcia si Grecia pentru sezonul de vara pot sa-si recupereze banii integral sau sa opteze pentru alternativele oferite de Flynova, de a calatori prin intermediul altor tour-operatori din piata.

Rezervarile hotelurilor si toate celelalte beneficii - early booking (reducerile pentru achizitionarea pachetelor din vreme) sau bonusurile pentru clientii fideli - vor ramane valabile.

“Am demarat activitatea pe piata din Romania inainte de aparitia crizei economice si ne-am desfasurat activitatea in conditii dificile. O mare parte a agentiilor de turism aveau deja relatii stabile cu alti tour operatori, iar misiunea noastra, de a oferi acestora avantaje sporite nu a fost usoara. Din pacate, perspectivele pietei nu corespund obiectivelor noastre, iar acest lucru ne-a fortat sa decidem suspendarea activitatii” , a declarat Raimondas Useckas (foto), director executiv Flynova.

Flynova si-a inceput activitatea in Romania in martie 2008, oferind vacante in Turcia, Grecia, Tunisia si Egipt. Pe parcursul anului 2008, mai mult de 5.000 de turisti au beneficiat de serviciile Flynova, cifra de afaceri atinsa fiind de 2,5 milioane euro.

Compania estima anterior o cifra de afaceri de 6 milioane euro pentru anul acesta si un numar de 12.000 de turisti transportati, cu un obiectiv indraznet: sa intre in topul primilor 10 tour operatori de pe piata locala si o cota de piata de 6%.

Flynova face parte din Grupul Novatours, lider al tour operatorilor in tarile baltice, cu o cifra de afaceri de 124 milioane euro in 2008, in crestere cu 11,5% fata de anul precedent si 214.000 de turisti, in crestere cu 19,5% fata de 2007.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri