Pe fondul cresterii inregistrate pe acest segment, compania prezenta in Romania din 2007 estimeaza pentru 2009 o crestere usoara a numarului de pasageri transportati pe rutele din si catre Romania. "Daca anul trecut am transportat in 2009 circa 50.000 de pasageri in relatia cu Romania , in conditiile in care criza economica nu se inteteste si aici, estimam ca vom transporta 53.000-60.000 de persoane pe cele trei rute pe care le avem in prezent”, a declarat oficialul companiei.
Desi primele trei luni ale anului nu s-au ridicat la performantele de anul trecut, incepand din luna aprilie lucrurile au revenit la normal. “Gradul de ocupare al aeronavelor pe cursele din si catre Romania a fost de 79% in primul trimestru al anului, insa luna aprilie a fost una foarte buna, cu un grad de incarcare de 84%. Pentru intreg anul 2009 preconizam un grad de ocupare de 80,4%, in scadere cu circa 2% in comparativ cu 2008”, a mai declarat Engel.
Chiar daca gradul de ocupare a inregistrat o usoara scadere, veniturile incasate de companie sunt stabile avand in vedere o crestere de circa 10% a pretului biletelor in 2009 in comparatie cu anul trecut. “Pretul mediu al unui bilet pe cursele din si catre Romania este de 70 de euro pe loc in crestere cu circa 10%, in euro, fata de anul trecut, insa acesta poate ajunge si pana la 130 de euro daca rezervarea se face cu putin timp inaintea cursei”, spune reprezentantul Germanwings.
O alta sursa de venituri al unei companii low cost sunt servciile pe care acestia le ofera contra-cost. “Din cele 660 de milioane de euro, cat a fost cifra de afaceri in 2008, circa 5% o repezinta servciile contra-cost. De exemplu cu 5 euro un pasager isi poate alege locul pe care il doreste in aeronava si tot pentru 5 euro poate primi un pahar de sampanie”, mai declara oficilaul companiei aeriene.
Linia aeriana opereaza zboruri catre peste 50 de destinatii din Europa, de pe 5 aeroporturi germane: Koln/Bonn, Stuttgart, Berlin Schönefeld, Hamburg si Dortmund. Germanwings are o flota noua de 27 de avioane noi, tip Airbus A319.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: