Sezon estival sub asteptari pentru hotelierii pe de litoralul romanesc, unde numarul turistilor romani a fost mai mic cu 10% fata de cel inregistrat in 2004. "Turistii romani au reprezentat circa 95%, numarul strainilor prezenti in hotelurile de pe litoral fiind aproximativ acelasi cu cel inregistrat in 2004", a declarat ieri,Lucia Morariu, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). Rata profitului societatilor turistice de pe litoral este in scadere, ceea ce pune sub semnul intrebarii investitiile in unitatile de cazare. Pentru ca situatia sa nu se repete in 2006, ANATpropune realizarea de urgenta a strategiei de dezvoltare a turismului si acordarea unor facilitati fiscale operatorilor din domeniu.


Preturi mai mari cu 20% in 2005

Principalele motivele care au condus la aceasta situatie sunt vremea nefavorabila si calamitatile naturale produse in primavara si la inceputul verii, cat mai ales preturile si concurenta externa. Astfel, preturile vacantelor pe litoral, in 2005, au crescut cu circa 10%, in lei, fata de 2004. Pe de alta parte, moneda euro s-a depreciat cu circa 10% in 2005, fata de anul precedent, ceea ce a facut ca tarifele pe litoralul autohton sa fie mai mari cu 20% fata de sezonul trecut. In schimb, tarifele vacantelor externe au ramas aproximativ aceleasi in euro. Lipsa implicarii sau implicarea gresita a autoritatilor din turism si nivelul mare al taxelor sunt alti factori care stau la baza formarii tarifului de cazare, precum si tarifele la combustibili, energie electrica, furnizare apa, termoficare, care au inregistrat cresteri spectaculoase. In prezent, acestea sunt de circa cinci ori mai mari decat in tarile vecine si concurente cu Romania in turismul de litoral. Membrii ANAT sustin ca taxele si impozitele sugruma turismul. "Taxele pe serviciile turistice, care se regasesc in cele din urma in pret, sunt multe, mari, iar fondurile obtinute nu se intorc in turism. In prezent, un hotelier din Mamaia plateste numai autoritatilor locale 27 de taxe si impozite", spun oficialii ANAT.


Serviciile au ramas la fel de proaste

Litoralul se confrunta, in prezent, cu probleme grave de personal, cu o lipsa acuta de forta de munca calificata. Ospatarii, receptionerii si bucatarii romani lucreaza in Grecia, Italia sau Spania, iar in Romania, costurile exagerate ale salarizarii, prevederile restrictive ale Codului Muncii si caracterul ultrasezonier al turismului de pe litoral distrug interesul romanilor de a lucra in turism. Consecintele imediate sunt salariile foarte mici, personalul slab calificat si nemotivat, calitatea foarte slaba a servirii. "In timp ce de la Constanta pana in Mangalia, evazionistii flutura in ochii turistilor si ai Politiei impasibile cheile apartamentelor pe care le ofera turistilor la negru, in timp ce localuri dubioase unde se difuzeaza doar manele deranjeaza somnul turistilor, iar chioscuri insalubre vand in statiuni produse alimentare suspecte, hotelierii platitori de impozite la bugetul statului nu au timp pentru turisti, deoarece se ocupa cu primirea controalelor succesive din partea multiplelor autoritati cu competente de control (ANT, OPC, Garda Financiara, Politia Economica, Politia Sanitar-Veterinara, Garda de Mediu, Inspectia Muncii etc.)", afirma ANAT.

Acestia acuza autoritatile de promovarea unor acte normative cu implicare directa in turismul de pe litoral, emise fara a tine cont de sezon si de procesul de vanzare. Este de amintit in acest sens schimbarea administratorilor plajelor la inceputul sezonului turistic, in primavara acestui an, care a determinat ca o parte din plaje sa nu fie preluate in concesiune de nimeni. Nu in ultimul rand, declaratiile politice si anunturile contradictorii despre posibila majorare a TVA la 22% incepand cu 1 ianuarie 2006 au creat haos in sistem, blocand procesul de contractare a spatiilor de cazare pentru 2006, care trebuie sa se desfasoare pentru extern in iunie-iulie 2005, pentru turismul intern, cel tarziu in septembrie 2005, sustin membrii ANAT.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri