In Romania este nevoie de un milion de locuinte noi, astfel incat nivelul creditelor ipotecare si imobiliare ar trebui sa ajunga la 20-30 miliarde de euro, ceea ce impune crearea cadrului legal pentru atragerea de finantari din piata bursiera. Constructia de locuinte este la fel de importanta ca integrarea europeana, a declarat ieri Varujan Vosganian, presedintele Comisiei Buget, Finante din Senat, la conferinta Forumul Imobiliar, organizata de FinMedia. Astazi vor incepe in Parlament discutiile pentru aprobarea pachetului de legi privind piata secundara a creditului imobiliar, a adaugat Vosganian. Noul pachet legislativ va reglementa infiintarea bancilor de credit ipotecar, care nu vor putea atrage resurse de la populatie, ci se vor finanta prin emiterea de obligatiuni ipotecare pe piata bursiera. Pragul de degradare a locuintelor este mult mai mare decat cel de modernizare. Dezastrele provocate de inundatii sunt urmarea faptului ca jumatate din case sunt construite din chirpici, a mentionat senatorul PNL. In acest moment, creditul ipotecar din Romania nu se deosebeste cu nimic de vanzarile in rate de pe vremea comunismului, sustine Vosganian.

Valoarea imprumuturilor imobiliare si ipotecare acordate era de 1,2 miliarde euro la jumatatea anului, reprezentand 9% din totalul creditului neguvernamental, pondere de opt ori mai mica decat in tarile din Uniunea Europeana, a declarat ieri vicepresedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.

In ultimii ani, piata rezidentiala s-a dezvoltat exploziv, iar la sfarsitul anului 2004 valoarea pe piata a constructiilor noi a ajuns la 5,4 miliarde de euro. Din aceasta valoare, doar 1,2 miliarde de euro reprezinta constructii realizate prin credit ipotecar sau imobiliar, restul fiind realizate prin surse proprii, a spus Oprescu. El a aratat ca valoarea creditelor pentru locuinte reprezinta 2% din Produsul Intern Brut si doar 4% din activele sistemului bancar din Romania. Comparativ cu alte tari din UE, Romania are un mare potential pe segmentul creditelor ipotecare si imobiliare. In tarile din Europa de Vest, aproximativ 80% din creditul neguvernamental este reprezentat de aceste tipuri de imprumuturi, iar proportia in PIB este de 46%, a continuat Oprescu.

Presedintele Certinvest, Eugen Voicu, considera ca fondurile de investitii sunt o alternativa la sistemele financiare clasice, bancare, de creditare pentru dezvoltari imobiliare. In prezent, in Romania exista cadrul legal care permite lansarea fondurilor deschise de investitii cu specific imobiliar, insa lipsesc obligatiunile ipotecare. Cand acestea vor aparea pe piata, administratorii de fonduri din Romania vor lansa instrumente specifice sectorului imobiliar, a spus Eugen Voicu.

Tendintele de pe piata serviciilor de finantare sunt indreptate spre clasa de mijloc aflata in curs de formare. Daca pana in prezent, dezvoltatorii de proiecte au vizat sectorul de lux al imobiliarului, acum se orienteaza spre complexuri de blocuri, aflate in interiorul oraselor, accesibile celor cu venituri usor peste medie, dar care solicita cel mai mult o locuinta, a precizat Razvan Iorgu, manager la compania imobiliara Eurisko.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri