Fly Level, companie cu capital 100% privat romanesc, infiintata in 2007 de omul de afaceri Silviu Prigoana, a deschis, in urma unei investitii de 40.000 de euro, prima scoala privata de insotitori de bord din Romania.
Cursurile scolii de stewardese costa, in total, 3250 de euro. “Cursul teoretic, care are o durata de 10 saptamani ajunge la 1500 de euro. Urmeaza cursul practic, de 2-3 luni, care costa 1.500 de euro, ultima faza fiind simulatorul de zbor, de o zi, la un pret de 250 de euro”, a declarat Nicu Berla, unul dintre actionarii companiei Fly Level.

Prima pomotie a scolii private de insotitori de bord a inceput cursurile teoretice saptamana aceasta. “In prima promotie avem 10 cursanti, 5 fete si 5 baieti, care vor fi instruiti de 8 profesori, de la Scoala Superioara de Aviatie sau din cadrul companiilor Tarom si Blue Air cu care am semnat deja contracte de colaborare”, a mai spus reprezentantul companiei.

Potrivit lui Berla, conditiile pentru a urma cursurile scolii de insotitori de bord sunt studii liceale absolvite, bune cunostinte de limba engleza si promovarea unui test de cunostinte geografice.

Anual, circa 70 de cursanti vor absolvi scoala de insotitori de bord. “In prezent, absolventii scolii vor putea lucra in cadrul Tarom si Blue Air, insa suntem in discutii si cu Lufthansa”, a mai precizat acesta.

Bani de la BCR Leasing pentru scoala de aviatie si simulator

In 2011, compania Fly Level isi propune deschiderea, in completarea scolii de insotitori de bord, a unei scoli de piloti de linie. “Avem nevoie de circa 2 milioane de euro pentru a deschide scoala de pilotaj. Suntem in discutii cu BCR Leasing pentru o finantare, de la care am mai imprumutat pana in prezent circa 800.000 euro”, a mai spus reprezentantul Fly Level.

Pentru a nu isi mai trimite insotitoarele de bord si pilotii la Sofia, unde se afla singurul simultator de zbor din regiune, Fly Level are in plan si achizitionarea unui simultator in urmatorii 2-3 ani. “Investitia s-ar ridica la circa 3 milioane de euro, investitie pe care o vom acoperi tot din credite”, mai spune Barlea.

Deschisa in 2007, compania Fly Level face si lucrari de mentenanta pentru aviatie, zboruri de agrement si inchirieri de aeronave, inregistrand in 2008 o cifra de afaceri de 1,7 milioane euro.

Prigoana s-a retras din afacere de frica conflictului de interese

Omul de afaceri si deputatul Silviu Prigoana, cel care a infiintat compania Fly Level, si-a vandut cele 70 de procente din companie pentru a nu intra in conflict de interese. “Avand in vedere ca Fly Level va colabora cu Tarom, companie detinuta de Ministerul Transporturilor, am decis sa ma retrag pentru a nu intra in conflict de interese, asa ca am decis sa vand patrimoniul companiei”, spune Prigoana.

El a mai adaugat ca aviatia nu este pentru el o afacere, ci o necesitate. “Asa cum masina era considerata un lux cu ceva ani in urma, iar acum a devenit un lucru banal, asa se va intampal si cu aviatia”, mai spune omul de afaceri.

Silviu Prigoana detine, de trei ani, un avion Sportstar pe care l-a achizitionat in leasing si pe care a platit 60.000 de euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri