Austrian Airlines l-a numit pe Thierry Antinori in functia de presedinte al comitetului executiv al companiei aeriene de la 1 aprilie 2011.
Antinori are 49 de ani si vine de la Lufthansa, unde a fost director marketing (CMO) in cadrul comitetului executiv al companiei aeriene germane.

Francezul Antinori este membru al consiliului de conducere Lufthansa Passage, cel mai mare segment comercial al Deutsche Lufthansa AG, din 01.01.2000. El este responsabil pentru operatiunile internationale de marketing si distributie, incluzand si domeniile de organizare a vanzarilor, gestionare a produselor si stabilire a preturilor.

In 1986, s-a alaturat Air France si a activat in cadrul departamentului regional de vanzari din Paris. A inceput sa lucreze in domeniul transportului aerian in 1988. Doi ani mai tarziu a devenit directorul Air France pentru Germania de Sud, motiv pentru care s-a mutat in Germania. Apoi, a lucrat timp de doi ani, ca asistent personal pentru unul din membrii conducerii Air France. In octombrie 1994, a fost desemnat director general al Air France - Germania.

Thierry Antinori s-a alaturat Deutsche Lufthansa in 1997, in calitate de director zonal pentru Europa de Vest si de Sud. Coordonand activitatile din Paris, a fost responsabil pentru Austria, Elvetia, Franta, Belgia, Luxemburg, Olanda, Italia, Spania si Portugalia. Dupa aceasta perioada, a devenit membru al comitetului executiv pentru Distributie din cadrul Lufthansa Passage.

Thierry Antinori este presedintele adjunct al Sixt AG si Lufthansa AirPlus Servicekarten GmbH, membru al consiliului de administratie SN Airholding SA/NV, membru al consiliului administrativ DZT si membru al comitetului consultativ SaarLB.

Procesul de restructurare si dezvoltare a perspectivelor de crestere Austrian Airlines va fi continuat de cei trei membri ai comitetului executiv al companiei - Thierry Antinori, Andreas Bierwirth si Peter Malanik.

“Thierry Antinori a facut dovada experientei sale in domeniul restructurarii, in cadrul programului de reducere a costurilor Lufthansa Climb 2011 menit sa protejeze profitul companiei aeriene”, a declarat Stefan H. Lauer, directorul executiv al grupului aerian si director general resurse umane in cadrul Lufthansa AG.

Austrian Airlines este cea mai mare companie aeriana din Austria, dispunand de o retea de aproximativ 130 de zboruri catre destinatii internationale.

Aceasta retea are 44 de destinatii in Europa Centrala si de Est. Austrian Airlines face parte din Grupul Lufthansa, cel mai mare grup aerian din Europa si este membra a Star Alliance, prima alianta de companii aeriene din lume.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri