Cât costă BMW Seria 7 facelift în România
Preţul de pornire este de 113.982 de euro cu TVA inclus pentru versiunea pe benzină BMW 740 xDrive, în timp ce modelul electric BMW i7 50 xDrive este disponibil începând de la 117.491 de euro cu TVA inclus. În schimb, BMW i7 60 xDrive este disponibil de la 136.428 de euro cu TVA, în timp ce BMW i7 M70 porneşte de la 178.717 de euro cu TVA).
Evident, peste aceste prețuri se adaugă alte pachete de opționale și alte elemente de personalizare. De pildă, culorile metalizate au prețuri ce variază între 1.324 și 4.377 de euro. Nuanțele BMW Individual sunt 7.191 euro, iar culorile bi-ton sunt 12.611 euro, cu excepția unei combinații de culori Individual de 14.695 euro. În cazul jantelor, în funcție de design și dimensiuni, prețurile variază între 1.668 și 2.137 euro.
La interior, tapițeria poate adăuga la prețul mașinii undeva între 730 și 2.606 euro, în funcție de materialele și culorile alese, conform configuratorului oficial BMW România. Ornamentele interioare împing și ele prețul în sus cu până la 1.459 euro, iar în funcție de volan, mai adaugi la socoteală 300-600 de euro. Pachetele de opțiuni sunt de la 3.335 euro (Pachetul Connoisseur), la 4.690 euro (Pachetul Executive) și 12.455 euro (Pachetul Executive Lounge). Alte opționale precum Parking Assistant Professional costă 1.240 euro, iar simplele covorașe BMW costă 240 de euro.
Prin comparație, Mercedes-Benz a lansat recent în România varianta facelift a actualei Clasa S, astfel că putem compara direct cei doi vechi rivali. Acest model, cu amptamentul lung, începe de la 128.770 de euro în versiunea S 450d 4Matic, în timp ce S 500 4Matic este 140.900 de euro, iar S 580e 4Matic EQ Hybrid este 147.020 euro.
Ce performanțe oferă BMW Seria 7. Ce autonomie are BMW i7
Modelele electrice beneficiază de soluţia de baterii cilindrice dezvoltată pentru Neue Klasse, optimizată suplimentar pentru BMW Seria 7 alături de Rimac Technology. Capacitatea netă a bateriei este de 112,5 kWh, asigurând autonomii de peste 725 km pentru BMW i7 50 xDrive şi BMW i7 60 xDrive, în timp ce versiunea M70 xDrive oferă o autonomie maximă de 686 km în ciclul mixt WLTP. Bateria alimentează o arhitectură de 400 V cu două motoare, câte unul pe fiecare punte.
Toate modelele dispun standard de BMW Charging Professional. Acesta asigură puteri maxime de încărcare de 250 kW la o staţie de curent continuu şi 22 kW la o staţie de curent alternativ. Cele trei modele dispun de o putere maximă de 335 kW (455 cai putere), 400 kW (544 cai putere), respectiv 500 kW (680 cai putere) şi un cuplu maxim de 660 Nm, 745 Nm, respectiv 1.100 Nm
Versiunea 740 combină un motor pe benzină de şase cilindri în linie cu un sistem mild-hybrid de 48 V pentru o putere totală de 294 kW (400 cai putere) şi un cuplu maxim de 580 Nm, se arată într-un comunicat. BMW nu mai oferă nicio motorizare diesel pe Seria 7 și nici venerabilul motor V12, pensionat odată cu generația anterioară.
Toate versiunile BMW Seria 7 dispun de o echipare standard bogată. Aceasta include sistem inteligent de tracţiune integrală, sistem de direcţie integrală (cu puntea spate viratoare, controlată electronic), pachet de Service Inclusive extins, pachetul Charging Professional cu încărcare AC de până la 22 kW, sistemele de asistenţă Driving Assistant Plus şi Driving Assistant Professional, sistemul BMW Panoramic iDrive, inclusiv noul display pentru pasager, BMW Passenger Screen, precum şi sistemul de sunet Bowers & Wilkins.