Afacerile retailerului de foto - video F64 vor depasi pragul de 20 mil. euro in acest an, dar evolutia va fi sub tinta prognozata la inceput de 2014

Afacerile F64, cel mai mare retailer specializat in vanzarea de solutii foto – video, vor creste in acest an cu 10%, la peste 20 milioane de euro, sub tinta de evolutie prognozata la inceputul anului cand proprietarii companiei mizau pe o crestere de peste 20%.

“La inceputul anului am mizat pe o crestere de 20% a business-ului, insa conditiile din piata nu au fost atat de incurajatoare asa cum ne asteptam. Primul trimestru a fost extrem de dificil, ne-a creat probleme nu doar noua ci intregii piete. Chiar si asa mizam in acest moment pe o crestere de 10%”, a declarat Marian Alecsiu, directorul general al F64 Studio, companie care in acest an a implinit 13 ani pe piata locala.

Potrivit reprezentantului F64 cel mai afectat a fost segmentul camerelor foto compacte, care a consemnat un declin de aproape 50%. “Camerele foto compacte, dar si modelele de camere foto DSLR entry-level (pentru fotografi incepatori – n.red) au raportat cele mai mari scaderi in vanzari, iar acest lucru se datoreaza in special aparitiei pe piata a smartphone-urilor cu camere foto extrem de capabile”, a declarat Alecsiu.

Marian Alecsiu a mai aratat ca pana la finalul acestui an piata echipamentelor foto va incheia acest an cu un minus de 30% fata de 2013, atat valoric, cat si ca numar de unitati vandute.

Smartphone-ul, unul dintre cele mai bune schimbari aduse pietei foto

Smartphone-ul a fost poate una dintre cele mai bune schimbari aduse pietei foto, cel putin asta a declarat Marian Alecsiu. “Smartphone-ul nu este o amenintare pentru piata foto. Din contra, este o binecuvantare pentru ca faciliteaza accesul utilizatorilor la fotografie. Generatia actuala, care va face trecere de la pozat la fotografiat, va face pasul mai departe catre camerele foto profesionale”, a declarat Marian Alecsiu, CEO-ul F64.ro, in cadrul emisiunii WALL-STREET 360.

Citeste si:
Comerțul online a câștigat mii de comercianți pe perioada stării de...
Comerțul online a câștigat...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...

Potrivit acestuia, piata foto sufera, dar da usoare semne de revenire. “Din fericire, nu mai suntem cuprinsi de pesimismul de la inceputul anului. Scaderile din ianuarie – februarie au fost o surpriza pentru noi. Piata inca sufera dupa primele trei trimestre. Daca discutam despre digital imaging, lucrurile stau diferit”, a declarat seful F64.

El sustine ca, in ciuda inceputului de an dificil, este multumit ca a reusit sa recupereze handicapul din acel interval. “Piata traditionala se schimba. Produsele pe care le vindeam acum 20 – 25 de ani s-au schimbat. Tehnologiile evolueaza. Mizam pe o revenire in T4, vanzarile urmand sa fie impulsionate de Black Friday si de Sarbatori, momente cand cresc cererea de camere foto si echipamente video”.

F64 detine in prezent un numar de 130 de angajati.

(In imagine: Marian Alecsiu si Dana Becheru, proprietarii F64)

Citeste si:
Ce nu ar trebui sa lipseasca dintr-o companie de marketing integrat...
Ce nu ar trebui sa lipseasca...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »



Setari Cookie-uri