Livrarea produselor de la Amazon prin drone ar putea suna ireal pentru multi, insa un alt experiment a devenit realitate – si provoaca si acesta multe nedumeriri; Amazon livreaza in portbagajul masinii tale.

Experimentul a fost dezvaluit joi de catre Audi, pe website-ul companiei. Lansat ca un program pilot de catre Amazon Prime si DHL Parcel pentru clientii din Munchen, Germania, Audi Connect Easy Delivery permite clientilor care au masini de la Audi sa ofere acces temporar prin cod curierilor DHL, pentru a permite acestora sa depoziteze bunurile de la Amazon direct in portbagajele masinilor germane.

Folosind o aplicatie mobila special conceputa, curierul va primi exact locatia masinii si poate trimite, tot prin aplicatie, confirmarea lasarii pachetului in portbagaj. Accesul la portbagaj pe baza codului va fi posibila doar intr-o fereastra limitata de timp, si odata ce portbagajul este inchis, dupa livrare, codul de acces nu va mai putea fi folosit.

Experimentul inovator iti permite sa pleci de la munca, dupa o zi dificila, si sa gasesti direct in portbagajul masinii tale toate cumparaturile pentru casa – fructe, legume, si astfel sa economisesti timp. Interesant este ca acest sistem permite si trimiterea de bunuri direct din portbagaj, prin acelasi sistem, nu numai primire.

Desi serviciul este adresat utilizatorilor Amazon Prime, care cumpara de obicei frecvent, este greu de ignorat ca sistemul ar putea fi folosit pentru a face ceva ilegal (de exemplu, trimiterea de pachete periculoase in portbagajul masinilor). Aceste probleme nu sunt mentionate in program, desi Audi a transmis ca prioritatea numarul unu a companiei este securitatea clientilor – serviciul este destinat practic doar anumitor persoane selectate de companie. Daca proiectul pilot va fi un succes, acesta ar putea fi insa extins catre toti clientii Audi. Pilotul va dura cateva luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri