Romanii au cheltuit peste 1 milion de euro prin platforma 2Parale pe produse din categoriile carti si materiale didactice, fashion si turism, in perioada 15 iunie – 15 august 2015, conform unei analize interne a companiei 2Performant Network S.A.

In perioada analizata, cea mai mare achizitie online prin intermediul platformei 2Parale din categoria carti si materiale didactice s-a ridicat la aproximativ 3.500 de lei, in timp ce la categoria fashion, cea mai mare achizitie inregistrata in vara lui 2015 este de aproximativ 3.300 de lei. In ceea ce priveste turismul, cea mai mare suma platita online pentru achizitionarea unui bilet de avion este de aproximativ 10.000 de lei.

Valoarea medie a cosului de cumparaturi pentru categoriile cele mai populare in materie de vanzari online in vara acestui an a fost de aproximativ 100 de lei pentru carti si materiale didactice, respectiv 140 de lei pentru fashion si 900 de lei pentru turism.

Rochiile – produsul preferat al sezonului de vara 2015

Cel mai cautat produs online in vara lui 2015 a fost reprezentat de rochii. Cumparaturile online de rochii au crescut cu 60% fata de perioada similara a anului trecut. In schimb, costumele de baie au fost in scadere cu 28% fata de aceeasi perioada a anului 2014, ceea ce indica un trend de cumparare care se indreapta spre offline pentru aceasta categorie de produse.

Orele si zilele preferate pentru cumparaturi online in vara lui 2015

Perioada din zi cea mai favorabila pentru cumparaturi online din categoriile carti, fashion si turism, in intervalul 15 iunie – 15 august 2015, a fost pranzul. Intervalele orare la care s-a atins varful de vanzari online prin intermediul 2Parale au fost: 14:00 – 15:00 (1.601 de cumparaturi online) – pentru produse din categoria carti si materiale didactice, 15:00 – 16:00 (1.112 de cumparaturi online) – pentru produse de fashion si 13:00 – 14:00 (29 de cumparaturi online) – pentru produse si servicii de turism.

Referitor la zilele preferate de romani pentru cumparaturi online in vara lui 2015, cartile si materialele didactice s-au cumparat cu preponderenta in zilele de marti, in timp ce miercurea si lunea au fost favorabile cumparaturilor din categoriile de fashion, respectiv turism.

Varful cumparaturilor online pentru categoriile mentionate, in perioada 15 iunie – 15 august, a fost atins dupa cum urmeaza: 11 august – pentru carti si materiale didactice, 21 iulie – pentru fashion si 3 august – pentru turism.

„Chiar daca, in timpul verii, piata de e-commerce scade ca urmare a concediilor, numarul de comenzi online creste semnificativ de la un an la altul. Analizand industriile cele mai profitabile din e-commerce-ul romanesc in vara acestui an, am observat ca preferintele romanilor in materie de cumparaturi online sunt influentate de o serie de factori cum ar fi serviciile extra de care pot beneficia, disponibilitatea promotiilor si a reducerilor, diversitatea produselor si a serviciilor oferite sau programele de loializare ale vanzatorilor. Pentru toamna lui 2015, vom asista, cu siguranta, si la o crestere a categoriilor de IT&C si produse pentru copii, pe langa trendul deja ascendent al cartilor, materialelor didactice si fashion-ului, odata cu perioada back to school si Black Friday”, a comentat Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network.

In prezent, 2Parale are o comunitate de 41.385 de afiliati si un portofoliu de aproximativ 450 de clienti. Printre clientii 2Parale se numara companii si branduri ca Avon, Carrefour, Vodafone, Elefant.ro, evoMAG, Nemira, Regina Maria, Provident, Vola, Viva Credit, Libris, Noriel etc.

Principalul concurent al 2Parale.ro este Profitshare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri