Comanda medie in categoria de produse pentru copii, care include in jur de 65.000 de articole, este de 200 de lei, a declarat pentru Wall-Street 360, Tudor Manea, general manager al eMag Romania, liderul pietei locale de retail online.

eMag va fi prezent si la ecomTEAM, eveniment de comert electronic si marketing digital organizat de wall-street.ro pe 6-7 aprilie, la Brasov, la Hotel Kronwell. Retailerul va fi reprezentat de Florin Filote, director al eMag Marketplace.

In general, comanda medie pentru sectiune de produse pentru copii este de 200 de lei, iar categoria are, per total, 200.000 de clienti. La nivelul unei luni sunt in jur de 25-30.000 de clienti.

"Clientii fideli comanda si de doua ori pe luna produse din aceasta categorie", spune Tudor Manea.

Au vandut peste 100.000 de pachete de scutece in 2015

Produsele care se vand cel mai bine in categoria pentru copii sunt jucariile (35% din vanzarile sectiunii) si scutecele (20-25% din vanzari). Anul trecut compania a vandut peste 100.000 de pachete de scutece.

"Cele mai vandute jucarii sunt LEGO si jocurile de societate (board games)", a afirmat Manea.

In interiorul categoriei sunt introduse aproximativ 65.000 de articole. Sectiunea de produse pentru copii este impartita in categoria de jocuri si jucarii (care include in jur de 25.000 de produse) si cea de produse de ingrijire (scutece, haine&incaltaminte, mobilier, hrana, articole medicale).

"Produsele pentru copii formeaza cea mai mare sectiune a noastra, dar, totodata, este cea mai ampla astfel de sectiune din Romania", a adaugat Manea.

Vor sa se extinda in zona de produse premium

Sectiunea a fost introdusa in 2013, iar anul trecut a insemnat intre 5-10% din cifra de afaceri a eMag pe 2015. Pentru acest an managementul isi doreste dublarea vanzarilor categoriei. Tudor Manea nu a precizat care a fost cifra de afaceri a eMag pe 2015, insa a declarat ca a fost o crestere semnificativa fata de 2014 cand retailerul a inregistrat un business de 280,5 milioane de euro.

"Este o categorie care s-a dublat in ultimii doi ani, iar anul acesta ne asteptam tot la o dublare a afacerilor. In perioada urmatoare vrem sa introducem branduri premium. Ma refer la Stokke in zona de carucioare, in zona scaunelor de masina vrem sa aducem cateva branduri high-end. De asemenea, vrem sa completam segmentul de haine", afirma Manea.

Produsele pentru copii- cele mai multe comenzi de pe mobil

Cele mai scumpe produse vandute pana acum sunt jucariile pentru exterior, care au preturi de 4.000-5.000 de lei.

De asemenea, sectiunea pentru copii este cea care inregistreaza cele mai multe comenzi de pe telefonul mobil.

"Daca traficul intregului site este generat in proportie de 50% de dispozitive mobile, in sectiunea pentru copii procentul este mult mai mare. Iar in privinta comenzilor creste si mai mult procentul. Practic, mamica comanda de pe telefon. In general, clientii au intre 25-35 de ani, iar acest segment se potriveste foarte bine categoriei de copii", spune managerul eMag.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri