eMAG Marketplace a ajuns la peste 4.000 de magazine partenere, cu peste 74% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut si a generat vanzari de peste 350 de milioane de lei in primele sase luni ale acestui an. In oferta eMAG sunt prezente peste 1,4 milioane de produse din 1.600 de categorii, care acopera o gama diversa, de la electronice si electrocasnice, jucarii, produse de casa si gradina, auto, la cosmetice si produse de ingrijire personala si articole sportive.

„Platforma eMAG Marketplace asigura accesul simplu si rapid la o variata gama de produse pentru peste 500.000 de clienti unici, in fiecare zi. Accesarea eMAG Marketplace este, in prezent, cel mai rapid, avantajos si eficient mod de a vinde online, in Romania, dar si in tari precum Bulgaria, Ungaria sau Polonia”, a declarat Florin Filote, director eMAG Marketplace.

In platforma eMAG Marketplace sunt inregistrate companii romanesti printre care F64 (magazin dedicat pasionatilor de fotografie), Carturesti (concept store de carte si produse de papetarie), Otter (incaltaminte premium), Optiplaza (retea de magazine de optica), Flori de Lux (florarie online), Mirano (produse de voiaj), Arsis (distribuitor de telefoane si accesorii), RoGroup (accesorii auto, anvelope si instalatii GPL) sau Fares (remedii naturiste), CES (Complet Electro Serv). Portofoliul de branduri internationale cuprinde companii precum Franke, Gorenje si Miele (electrocasnice si accesorii pentru bucatarie), Hervis Sports (articole si echipamente sportive) sau Meli Melo (bijuterii si accesorii fashion).

Categoriile cu cel mai mare numar de magazine partenere sunt Home & Deco, Produse pentru copii, Do-it-yourself si Fashion. Platforma inregistreaza lunar peste 20 de milioane de vizite si depaseste astfel traficul lunar al celor mai importante 10 mall-uri din Romania.

Platforma eMAG Marketplace ofera produse din game diferite si lasa posibilitatea fiecarui magazin partener sa isi stabileasca singur conditiile comerciale, taxele de livrare, politica si taxele de retur, precum si preturile.

Pana la finalul anului, vanzarile realizate pe platforma Marketplace vor ajunge la 29% din totalul vanzarilor eMAG.

„Estimam ca pana la finalul anului vom genera vanzari de peste 800 de milioane de lei. De asemenea, continuam programul de crestere accelerata lansat in ianuarie 2017 si dorim sa ajungem la 7.000 de selleri pana la finalul acestui an”, a adaugat Florin Filote, director eMAG Marketplace.

In anul 2016, eMAG a investit in platforma Marketplace peste 2 milioane de euro pentru achizitia de hardware si facilitarea procesului de integrare a magazinelor partenere. 100 de oameni fac parte din echipa dedicata diviziei eMAG Marketplace.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri