Cumparaturile nu se mai concentreaza in intervalele orare in care magazinele fizice sunt deschise si tot mai multe achizitii au loc dupa orele de program, retailul online si cresterea gradului de penetrare a dispozitivelor mobile oferindu-le clientilor libertatea de a face shopping de fashion de oriunde si oricand, inclusiv noaptea. In acest context, Fashion Days a analizat obiceiurile de cumparare nocturne ale clientilor din Romania, Bulgaria si Ungaria, in primele sase luni ale anului in curs.

Astfel, clientii Fashion Days din Romania au plasat comenzi dupa ora 00:00 mai ales de pe dispozitivele mobile si au cumparat pantofi clasici, pantofi sport, rochii, sacouri, ceasuri si accesorii, genti, haine pentru copii, dar si obiecte decorative pentru casa. Majoritatea comenzilor plasate in timpul noptii (41,69%) au fost inregistrate in intervalul 00:00 – 01:00, iar cele mai multe achizitii au fost facute din Bucuresti (43%), Timisoara si Cluj-Napoca. In medie, valoarea unei achizitii nocturne a fost de 282 de lei.

„Clientii nostri, aflati mereu in miscare si cu timp tot mai limitat, isi doresc sa poata face cumparaturi de oriunde si oricand: in mijloacele de transport, in drumul spre birou, in vacanta, asteptand la restaurant, si chiar noaptea, cand au mai mult timp liber si se pot bucura de oferta diversificata de branduri si produse potrivite oricarui stil, pe care o gasesc in magazinul nostru online.

La Fashion Days, observam in fiecare an un interes crescut pentru cumparaturi in intervalul 00:00 – 06:00 si ca tot mai multe comenzi sunt plasate de pe smartphone si tableta, clientii profitand de avantajele oferite de aplicatia Fashion Days, precum navigarea rapida, cea mai buna selectie de produse si branduri, optiuni de filtrare utile si imagini de cea mai buna calitate”, spune Andrei Chirila, chief marketing officer Fashion Days.

Dispozitivele mobile au fost utilizate cu precadere (74%) de clientii nocturni romani pentru a-si comanda produsele dorite. Aproximativ 69% din totalul achizitiilor a fost realizat de pe smartphone si 5% de pe tableta, restul reprezentand comenzi plasate de pe desktop.

Ponderea de utilizare a dispozitivelor mobile a fost ridicata si in Bulgaria (68%) si Ungaria (71%). Se remarca o particularitate la clientii din Ungaria, prin utilizarea mai ridicata a tabletelor (10% din total) pentru comenzile plasate noaptea.

Cel mai scump produs – un ceas de 13.352 de lei

In toate cele trei tari in care Fashion Days este prezent, cele mai multe comenzi au inclus produse din categorii precum incaltaminte si imbracaminte pentru femei, incaltaminte pentru barbati si genti si accesorii pentru femei.

Cel mai scump produs achizitionat noaptea a fost un ceas cronograf argintiu Bell & Ross, in valoare de 13.352 de lei. Comanda care a inclus ceasul a fost plasata in Romania, pe 12 mai, la ora 02:58:26. In Bulgaria, cel mai scump produs cumparat a fost tot un ceas cronograf, Tissot, la pretul aproximativ de 3.790 de lei, in timp ce, un client din Ungaria a cumparat o rochie Dolce&Gabbana, pentru care a platit echivalentul a 2.312 lei.

In medie, o achizitie facuta noaptea in Romania este de 282 de lei, iar in Ungaria ajunge la 311 lei. Valoarea medie a cumparaturilor nocturne este usor mai crescuta in Bulgaria, de aproximativ 330 de lei, mai ales datorita comenzilor plasate de femei.

Cel mai activ interval orar – 00:00 – 01:00

In Romania, cele mai multe comenzi plasate noaptea (41,7%) au fost realizate in intervalul orar 00:00 – 01:00. Aceasta a fost si cea mai activa ora pentru cumparatorii din Bulgaria – 37,2%, in timp ce, in Ungaria, cele mai multe comenzi (54,2%) au fost plasate spre dimineata, intre 05:00 – 06:00.

In continuare, femeile reprezinta categoria cu cei mai activi clienti, chiar si noaptea. Insa se remarca un apetit crescut pentru cumparaturi in randul barbatilor, reprezentand 39% din clientii care au plasat comenzi in Romania, in intervalul 00:00 – 05:00. Adica, aproape 4 din 10 comenzi plasate noaptea pe fashiondays.ro au fost realizate de barbati. Atat in Bulgaria, cat si in Ungaria, 27% din achizitiile facute in intervalul 00:00 – 06:00 au fost realizate de barbati.

In toate cele trei tari, intervalul cu cea mai scazuta activitate de shopping a fost 04:00 – 05:00. In Romania, 6,67% din comenzile plasate in timpul noptii s-au inregistrat in acest interval.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri