Retailerul olandez C&A, al treilea jucator din piata locala de fashion, dupa H&M si Inditez, se extinde in eCommerce si deschide magazin online in 11 tari din Europa, inclusiv in Romania.

Tarile in care C&A lanseaza operatiunile online sunt Romania, Croatia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Cehia si Ungaria, unde retailerul de fashion detine deja magazine fizice, alaturi de Danemarca, Finlanda, Grecia si Suedia, piete complet noi pentru C&A, unde nu detine nicio unitate fizica.

“Acest magazin online este urmatorul mare pas pentur a ne extinde operatiunile online”, a declarat Andreas Hammer, director de e-commerce C&A Europa. Cu noua platforma lansata, C&A isi dubleaza prezenta in comertul online, de la noua la 20 de tari europene.

Noul magazin online C&A este disponibil exclusiv in limba engleza, iar preturile articolelor de imbracaminte sunt in euro, indiferent de moneda locala a fiecarei tari.

C&A, care numara peste 1.500 de magazine fizice in 18 tari europene, Brazilia, Mexic si China, detinea magazine online in noua piete straine, in limbile nationale ale tarilor respective: Belgia, Germania, Franta, Italia, Olanda, Austria, Polonia, Elvetia si Spania.

Potrivit ultimelor date financiare disponibile, C&A a obtinut pe plan local, in 2016, afaceri de 375 milioane lei, fiind al treilea jucator de fashion dupa H&M si Inditex.

Sursa foto: Zoltan Galantai/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri