Piata de fashion online din Romania va creste cu aproximativ 20% in 2018, urmand sa ajunga la nivelul de 258 milioane euro. Cresterea urmeaza acelasi ritm cu intreaga piata de e-commerce si nu inseamna neaparat ca vanzarile din magazinele clasice vor scadea. Speakerii primului panel al Fashion ROute au explicat cum se completeaza online-ul cu offline-ul in zona de fashion si ce perspective are aceasta piata.

Raluca Radu, country manager Answear, se asteapta la o dublare a pietei de fashion pana la finalul anului viitor si subliniaza ca nu asistam la o migrare totala din offline in online a cumparaturilor, cresterea fiind accelerata pentru ca piata este inca la inceput, in Romania.

“Studiile arata ca romanii comanda online pana la maxim de 8 ori pe an iar aceasta periodicitate este in crestere. Este si o problema de curaj si incredere, dupa ce castiga aveste doua lucruri, incep sa comande mai mult. Cumparaturile online vor continua sa fie in crestere, dar acest lucru nu inseamna ca vanzarile din magazinele clasice vor scadea. Consumatorul are nevoie experienta din offline, in special consumatorul roman, care iubeste mall-urile”, a spus Raluca Radu, country manager Answear.

Alin Stanciu, fondator FashionUp, nu se declara entuziasmat de aceasta cifra de crestere a pietei de fashion online, pentru ca este in linie cu intreaga piata.

“Astept sa vad cresteri mai semnificative in online, vorbim de 200 de milioane de euro din 4 miliarde de euro, deci un procent foarte mic. Eu astept sa vad cresteri mai mari, dar acest lucru se va intampla doar daca vor intra in Romania jucatori mari de afara. Oricine poate sa isi deschida acum un magazin online, pe care sa il poata scala treptat, in timp. Dar genul acesta de jucatori nu vor creste piata”, a explicat Alin Stanciu.

In incercarea de a oferi experiente complete consumatorilor, offline-ul ramane un element esential, considera reprezentantii retailului de fashion prezenti la Fashion Route.

“Oricat de mult nu s-ar dezvolta mediul online, experienta din offline isi va spune mereu cuvantul. Eu cred ca cele doua canale de vanzare trebuie sa coexiste. De exemplu, de cand am deschis magazinul online, vanzarile din offline au crescut. Consumatorul are nevoie de acea experienta cu brandul, care se poate intampla doar in magazinul fizic”, a precizat Alina Bistreanu, director general LPP Romania.

Aceasta este convinsa ca cele doua canale vor coexista: in magazin, clientii vin pentru experienta (amenajare, ambient, muzica, interactiune cu personalul), iar in online se realizeaza conexiunea cu clientii.

Vanzarile online ale LPP Romania au crescut cu 600% in 2017 fata de 2018, iar pentru primele cinci luni ale anului cresterea este de 300%.

Romania a fost una dintre primele tari in care grupul a dezvoltat comertul online si a ajuns sa fie a doua piata din grup ca performanta, raportat la cifre de afaceri. In primii ani, ne-am concentrat pe offine si am deschis online cand a cerut piata”, a mai spus Alina Bistreanu.

Fashion ROute este evenimentul wall-street.ro dedicat industriei locale de confectii si retailului de fashion. Anul acesta, evenimentul este organizat in parteneriat cu LPP si answear.ro, fiind totodata sustinut de Vivo!, Avon si MKOR Consulting.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri