În ultimele 10 luni, VTEX a primit o infuzie de capital de 365 de milioane de dolari de la principalii investitori ai pieței de tehnologie, Tiger Global, Lone Pine Capital, Constellation, Endeavour Catalyst și SoftBank.

Pe măsură ce pandemia globală schimbă radical modul în care produsele sunt cumpărate și vândute, un număr record de branduri mari, globale, prezente în Fortune 1000 apelează la serviciile VTEX, pe care IDC a numit-o recent platforma de comerț electronic cu cea mai rapidă creștere din lume.

Platforma de comerț colaborativ VETX a înregistrat o creștere de 98% în timpul pandemiei și susține acum peste 3.000 de magazine online pentru branduri globale precum AB InBev, Motorola, Stanley Black & Decker, Sony, Walmart, Whirlpool, Coca-Cola și Nestlé.

„Schimbările din această perioadă au adus provocări fără precedent tuturor companiilor. Această finanțare ne va ajuta să venim în întâmpinarea și mai multora dintre acestea și să le ajutăm să obțină rapid venituri, prin intermediul platformei noastre de comerț colaborativ”, spune Cristi Movilă, Growth Leader pentru Europa Centrală și de Est la VTEX. „Privim cu mulțumire către recunoașterile primite la nivel internațional, dar, mai ales, cu entuziasm către proiectele de succes dezvoltate împreuna cu partenerii B2C și B2B din întreaga lume”.

VTEX va utiliza fonduri din ultima rundă de investiții pentru a face achiziții, angajări suplimentare, pentru a-și inova platforma și a accelera creșterea pe piețele din SUA, Europa și din regiunea Asia-Pacific.

„Suntem încântați de creșterea rapidă înregistrată atât pe piețele noi, cât și pe cele existente și să oferim și mai multor companii o platformă pregătită pentru viitorul comerțului, care este despre colaborare, despre folosirea avantajelor marketplace-ului și despre oferirea de experiențe inegalabile clienților”, a spus Mariano Gomide de Faria, Cofondator și Co-CEO VTEX. „Această injecție de capital ne va susține, fără îndoială, în realizarea misiunii noastre de a accelera transformarea comerțului digital în întreaga lume”.

Noua rundă de finanțare vine în contextul unui an de creștere semnificativă pentru VTEX, care a devenit profitabil în ultimul deceniu și care estimează pentru 2020 o creștere de 114% față de 2019 și un record de 8 miliarde de dolari în volum brut de mărfuri (GMV).

În ultimele 12 luni, compania a trecut praguri semnificative, printre care:

  • rundă de finanțare Seria C de 140 de milioane de dolari condusă de Softbank,
  • Adăugarea a peste 1.000 de clienți noi pe platforma VTEX,
  • Adăugarea a peste 100 de dezvoltatori pentru continuarea extinderii zonei de R&D și capabilitățile de produs.

„Suntem mândri de echipa VTEX, pentru că a construit o platformă de comerț de generație următoare, prezentă acum în peste 50 de țări, și suntem recunoscători clienților noștri pentru că au încredere în noi, să-i ajutăm să crească afacerea și să-și servească clienții, mai ales în perioade fără precedent”, a declarat Geraldo Thomaz, cofondator și co-CEO VTEX.