În urma acestei lansări, prin secțiunea Shops a platformei foodpanda, utilizatorii vor avea acces la peste 3.500 de produse alimentare și nealimentare comercializate de Kaufland, disponibile pentru comandă rapidă la domiciliu, urmând ca numărul acestora să se dubleze în perioada imediat următoare.

Vrei să afli ultimele trenduri din e-commerce? Apreciază pagina ecomTEAM AICI.

Serviciul de livrare a produselor din magazinele Kaufland România prin foodpanda va acoperi toate categoriile, astfel că, pe lângă alimente de bază, clienții vor putea comanda fructe și legume proaspete, lactate dintr-o gamă variată, carne și produse proaspete de măcelărie sau produse congelate.

Potrivit foodpanda, timpul mediu de livrare a produselor comercializate de Kaufland va fi de aprox. 60 de minute de la momentul plasării comenzii în aplicație. Pentru început, clienții vor putea efectua comenzi zilnic în intervalul de timp 10:00-22:00, urmând ca până în decembrie programul să fie extins la 8:00-23:00 la nivel național și 8:00-1:00 în București. Valoarea minimă a unei comenzi este de 50 lei, iar greutatea maximă acceptată este de 20 kilograme. Taxa de livrare pentru fiecare comandă are o valoare unică de 4,99 lei.